Era odată, cu mult timp în urmă, un om simplu și bun. Era un soț bun, un tată duios, un vecin generos, un cetățean cinstit. Pentru a-și hrăni familia, se ducea în fiecare zi să lucreze la câmp. Lucra pământul cu multă atenție, iar pământul era generos cu el: îi oferea grâu, orz, fasole, smochine, struguri. Familia bunului om avusese întotdeauna ceea ce era necesar. Iar soția și copiii îl înconjurau cu dragoste. Totuși, omul considera că destinul fusese dur cu el. Nu făcea decât să se plângă de soarta care-i fusese dată. Cel care stătea față în față cu el era un om bogat, care locuia într-un palat de marmură și aur. Vecinul său nu atingea pământul nici cu un deget: avea un zilier care lucra pentru el pentru o bucată de pâine, iar el se plimba călare.

– În tot satul nu e nimeni mai nefericit ca mine, spunea. De ce ei, da, iar eu, nu? întreba. Sunt cinstit, mă rog în fiecare zi, mă supun cu scrupulozitate tuturor legilor lui Dumnezeu. Însă aceia nu se îngrijesc deloc. Nu merit această pedeapsă!

Era gelos față de toți, pentru că toți aveau ceva mai mult decât Dumnezeu el. În zadar încerca știe ceea soția ce face, să-l facă ai încredere! Să reflecteze:

 – Dumnezeu știe ceea ce face, ai încredere!

– Ai dreptate. Dumnezeu știe motivul tuturor acestora. Pot să fac un singur lucru: să merg să-l caut și să-l întreb.

Ușor de zis. Dar cum să-l găsești și cum să-l recunoști?

– Dumnezeu este peste tot și îl voi întâlni într-o zi sau alta, în parte… Trebuie numai să-l caut cu sinceritate.

Astfel, într-o bună zi, cinstitul tată de familie, care nu ieșise niciodată din satul său, și-a luat provizii în spate, a lăsat soția și fiii și a pornit la drum în căutarea lui Dumnezeu.

Într-o seară, abia începuse rugăciunile, când a simțit lama rece a unui cuțit pus la gât. Plin de frică, a întrevăzut un om aspru, cu ochii de flacără.

– Te rog, cruță-mă! Sunt un sărman călător, s-a rugat.

– Nu te cred! a replicat banditul. Ai vândut produsele pământului tău la piață, dă-mi banii! Am jefuit deja 99 de persoane și tu ești al 100-lea!

Sărmanul om a golit sacul și buzunarele, spunând tremurând:

– Dacă vrei, ia-mi totul, dar lasă-mă să plec. Nimeni nu mă va opri în afară de Dumnezeu. Pe el vreau să-l întâlnesc, pentru a-l întreba de ce omul cinstit este atât de des sărac și cel necinstit este bogat.

Banditul și-a schimbat atitudinea și i-a spus:

– Îți cer numai o favoare. Una singură. Când îl vei găsi pe Dumnezeu, întreabă-l dacă un om care l-a atacat de 99 de ori pe aproapele său, dar a simțit milă pentru al 100-lea, merită iertarea sa.

– Nu voi uita, a spus omul și a plecat din nou.

După câteva zile, a fost acoperit de praful ridicat de un cal superb. Cavalerul în haine luxoase l-a întrebat pe călătorul prăfuit:  Unde mergi?

– Merg să-l caut pe Dumnezeu, a explicat omul puțin intimidat. Vreau să știu de ce balanța dreptății sale nu e niciodată egală între om și om.

 – Ah! a spus bogatul, mângâindu-și barba pieptănată și parfumată. Am o casă aici aproape. Fii oaspetele meu în această seară.

După puțin timp s-a trezit în fața unui palat măreț. În timpul cinei, bogatul i-a arătat proprietățile sale: pământuri, cai, turme și un număr mare de sclavi.

– Eu, a precizat el, lucrez pentru viața de dincolo. Fac cu regularitate rugăciunile și toate practicile religioase…

– Ești chiar fericit. Trăiești bine pe pământ și vei trăi mai bine în paradis.

–  Trebuie să-mi faci o favoare, a continuat bogatul cu voce joasă. Când îl vei întâlni pe Dumnezeu, să nu uiți să-i povestești că eu te-am găzduit și că sunt foarte pios și bun. Întreabă-l dacă, pentru aceasta, îmi rezervă un loc bun în cer.

Pelerinul a promis și și-a reluat drumul. Terenul a devenit moale sub picioarele sale și curând nu a mai fost decât nisip. Ajunsese în pustiu.

O voce de cavernă l-a strigat.

– Bună ziua, prietene! a spus un om cu aer răutăcios, ieșit de nicăieri. Unde mergi?

– Să-l caut pe Dumnezeu, a răspuns bunul om. Vreau să știu de ce Dumnezeu atotputernicul dă așa de adesea bogăția celui care nu se teme de el și îi oferă așa de puțin celui care ascultă de el.

– Dar ce te privește? a rânjit ușor celălalt. Nu folosește la nimic. Să ne străduim să câștigăm bani și să ne bucurăm de viață. Vino cu mine…

Pelerinul era obosit și începea să creadă că acel personaj ciudat avea dreptate, dar apoi acel zâmbet ispititor i-a amintit ceva și, făcând un salt înapoi, a strigat:

– Ești diavolul! Pleacă de aici!

– Și tu un înșelat! Pe Dumnezeu nu-l interesează nimic despre tine! a replicat turbat diavolul.

Acesta a început să se micșoreze și, rotindu-se în jurul lui în mod sălbatic, a fost supt din nou de nisip. Căutătorul lui Dumnezeu și-a reluat drumul său obositor, până când o figură ciudată s-a apropiat de el. Era un bătrân, sau mai bine zis un om fără vârstă, slab și prost îmbrăcat, dar care avea o privire plină de forță și gingășie și o voce surprinzător de limpede și dulce.

– Oprește-te și odihnește-te puțin, a spus bătrânul.

Omul a încercat să continue:

– Nu am timp de pierdut și nu am nimic să-ți dau.

Dar s-a simțit învăluit de bunătatea emanată de acel bătrân și s-a oprit.

– Sunt eu cel pe care-l cauți…, i-a spus surâzând. Privește-mă bine: eu am creat totul și nu posed nimic. Până și tu ești mai bogat decât mine, precum vezi.

Pelerinul a căzut în genunchi și și-a descărcat inima, cu toate dubiile și întrebările sale.

– Tu ești bogat, atât de bogat, i-a zis Dumnezeu îmbrățișându-l, ți-am dat o altă bogăție, cea a inimii, pe care bogatul nu o posedă, pentru că nici nu știe că există. Este cea care te face să te revolți în fața nedreptăților lumii. Eu te-am ferit de povara bogăției care corupe și-l face pe om orb în inimă și în suflet. Ți-am dat curajul de a mă căuta, precum și ocazia de a mă găsi. Acum îți dau o ultimă bogăție, cea mai rară: fericirea de a te accepta așa cum ești. Și acum, întoarce-te acasă și trăiește în pace. Întorcându-te, vei spune bogatului că paradisul meu nu se cumpără cu aur și banditului că este iertat, pentru că a descoperit calea dreaptă. Mergi. Când va fi momentul, voi veni să te iau și te voi ține cu mine pentru totdeauna.

Și bătrânul a dispărut, ca o boare calmă, senină, limpede imensă.

Dumnezeul lui Isus este total diferit de cel pe care reușește să și-l imagineze minuscula inteligență umană.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013