O luasem încet-încet spre casă conducând maşina cu atenţie, dar şi oarecum distrat de gândurile care îmi treceau prin minte. Se activase ceea ce psihologii numesc “memoria involuntară”. Privind câmpurile, dealurile şi linia orizontului, fără să vreau imaginaţia mă purta în anii copilăriei. Îi vedeam pe fraţii mei, pe mama şi pe tata, cum ne trezeam de dimineaţă şi mergeam la câmp. Ce bună era mămăliga cu supă şi cu ceapă, pe care, în combinaţie cu sudoarea şi durerea de şale, o mâncam cu mare poftă la prânz. Atunci totul avea gust! Mă şi gândeam la acele vremuri când am plecat pentru prima dată de acasă. Câte lacrimi i-au mai curs mamei! Şi cât de tare se ţinea! N-ar fi vrut să văd cum i se sfâşie inima ştiind că mi-a venit vremea să plec să-mi fac un rost. M-a petrecut cu privirea de pe gardul de la drum până când nici eu n-am mai văzut-o, dar nici ea nu m-a mai văzut. O scenă care s-a repetat de sute şi poate de mii de ori, ori de câte ori am revenit sau am plecat de atunci de acasă. Mama e mamă şi nu se plictiseşte niciodată, chiar dacă e nevoită să facă acelaşi gest la infinit.

Printre formele de relief care mi se strecurau prin parbrizul maşinii, mintea mi-a zburat la ea, la mama, la cea care mi-a dat viaţă, care m-a educat, care m-a învăţat primele rugăciuni şi care m-a pus să repet până am învăţat bine “Bună ziua!”, pe care să-l spun ca salut oamenilor, “să nu cumva s-o fac de ruşine”. O şi vedeam sprijinită pe gardul de la poartă, aşteptând ca unul dintre noi să intrăm cu maşina în capul uliţei. Aşa ne aştepta de câţiva ani, de când a rămas fără animale şi de când a dat la asociaţie bucăţile de pământ de la câmp.

Pe bancheta din spate aveam un tort. Era mai mic, pentru că de la o vârstă oricum nu mai merge cum mergea. Era mai mult simbolic! Un tort şi un mare buchet cu flori, pe care aveam să i le ofer pentru că era 8 martie. Ea încă ţine la asta şi ar suferi mult să nu-i facem o vizită sau măcar să o sunăm într-o astfel de zi. Iar dacă îi oferim şi un cadou, nu se supără!

8 martie, Ziua Mamei, aşa am crescut, aşa ne-am obişnuit şi cred că aşa e frumos, să aibă şi mama o zi a ei. Cu posibilităţile care sunt astăzi, de a merge în lumea întreagă, s-au golit satele şi oraşele de tineri. Să duci un tort şi un buchet de flori părinţilor singuri acasă de multe ori trebuie să apelezi la anumite firme specializate în astfel de evenimente. Eu prefer să merg personal, pentru că încă mai am şansa să fiu în ţară…

În sfârşit, după vreo oră de mers, mi-am adunat gândurile, am repetat o formulă nouă pe care să i-o spun când îi ofer florile şi tortul şi iată-mă în faţa porţii. Doar că mama, aşa cum era de obicei, de data aceasta nu mai era. Că m-am şi speriat! Ce s-o fi întâmplat?!?

Am intrat în curte, apoi în casă. Totul era deschis, dar ea nu răspundea de nicăieri. Emoţia mi-a crescut şi mai mult. Mă şi aşteptam s-o găsesc pe jos sau în pat, simţindu-se rău. Doar că ea era la o vecină. Văzuse că abia şi-a vopsit gardul şi s-a dus să-i ceară un rest de vopsea: “Că poate vine şi la ea vreun copil de 8 martie, să nu găsească gardul murdar…”

Ce ţi-e şi cu grija asta din partea mamei! Dar aşa e ea, să fie bine când vine copilul acasă… Ca să nu mai spun că din cuptor, ţinută încă la cald, a scos o oală cu sarmale: “Poate vine cineva de 8 martie, să aibă cu ce să-l servească!”

Şi uite aşa, acolo unde mă pregăteam să merg eu cu un cadou din partea mea, m-am trezit că mai mult mi-a oferit ea decât eu ei. Asta e mama! Când nu o găsesc la gard, sigur îmi pregăteşte sosirea cu câte ceva bun. Aşa cum a făcut mereu…

Mulţumesc, mamă! Mulţumesc pentru ceea ce eşti pentru mine, pentru lume, pentru tot ceea ce reprezintă mama în general. Cum ar arăta lumea fără mame în ea?!? Atât timp cât va mai putea să iasă la gardul de la poartă, cât timp o voi mai găsi acolo, voi face parte din rândul celor care încă se bucură că mai au mamă. Iar atunci când nu mă va mai aştepta nimeni la poartă, voi şti că trebuie să-mi amintesc mereu de vremurile când mă aştepta şi sigur voi înălţa o rugăciune pentru ea…

Pr. Felician Tiba

Dacă te-ntreb ce faci cu ele,
La care toţi le spun andrele,
N-aştept răspunsul, zic grăbit:
-Iar te-ai pus, mamă, pe-mpletit?
 
Încerc şi eu c-o întrebare
Ca să mă scot din strâmtorare
În faţa muncii tale, mamă,
Paşii mei vin şi te aclamă.
 
N-am să-nţeleg cum ai putut
Cu greutăţi scai de la-nceput
Să-ţi creşti odraslele-n credinţă
Jertfindu-ţi vise-n umilinţă.
 
Crescutu-ne-ai cu lacrimi sfinte
Ce izvorau printre cuvinte,
În zori şi la lăsatu’ serii
Domnu’ asculta ruga tăcerii.
 
Iar noi creşteam nestingheriţi,
De griji, nevoi eram feriţi
Privind ‘napoi, băgăm de seamă
Că meritu-i la tine, mamă.
 
Dar ani trec şi peste tine
Nici azi durerea nu se-abţine
Te-ncearcă zilnic, te căleşte,
Cerul veghează, te-ocroteşte.
 
O viaţă-ntreagă te-ai rugat
Cu Cel, pe cruce, atârnat,
Cu Mama Lui, cu ceru-ntreg,
Iar eu încep să înţeleg :
 
În cartea ta de rugăciuni
Reuşeşti, mamă, să-i aduni
Pe toţi cei buni, pe toţi cei răi,
Pe toţi ce sunt, acum, ai tăi.

Editura ARCB: Patru noi cărţi

Cartea Confesorii nu se improvizează. Confesorul şi Sacramentul Penitenţei în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii, semnată de ÎPS Aurel Percă, volumul Crezul. O reflecţie inedită asupra rădăcinilor credinţei noastre (un dialog între Papa Francisc şi preotul jurnalist Marco Pozza, pe tema Crezului), broşura Rugăciuni către Sfântul Iosif şi broşura Rugăciuni către Sfânta Rita din Cascia sunt patru titluri recent apărute la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti şi care pot fi cumpărate de la Librăria “Sfântul Iosif” din Bucureşti, direct sau prin comandă telefonică ori online (www.librariasfiosif.ro), sau de la celelalte librării catolice din ţară.

Papa în Irak. Card. Sako (patriarh) la agenţia SIR: “Lacrimile papei au înduioşat pe toţi irakienii. Acum o magna charta pentru a reconstrui Irakul civilizaţiilor”

de Daniele Rocchi

“În această dimineaţă am mers la nunţiatură ca să-l salut pe Papa Francisc care pleca. L-am întrebat înainte de a pleca: «Eşti fericit?». Mi-a zâmbit şi ridicând braţele sale mi-a răspuns: «Da, mult!». Eu i-am spus: «Sanctitate, dumneavoastră aţi marcat istoria acestei ţări. După tot ceea ce am suferit, a venit momentul de a schimba cultura şi mentalitatea ţării noastre». Patriarhul caldeean de Bagdad, card. Louis Raphael Sako, relatează astfel salutul său adresat Papei Francisc cu puţin înainte de întoarcerea sa în Italia, la sfârşitul călătoriei de 4 zile în Irak, prima a unui pontif în ţara lui Abraham.

Este încă emoţionat cardinalul. La telefon vorbeşte despre “o vizită îmbogăţită de simplitatea sa, de umilinţa sa şi de iubirea sa, bogată în mesaje foarte profunde”. Şi reparcurge toate etapele călătoriei, Bagdad, Najaf, Ur a caldeenilor, Mosul, Qaraqosh şi Erbil: “Toate au fost momente emoţionante cu ochii lumii întregi îndreptaţi spre Irak. Papa a tins inima tuturor irakienilor. Nu vom uita niciodată aceste zile. Lacrimile pontifului la Mosul, în mijlocul ruinelor din acest oraş simbol al violenţei nemaiauzite a lui Daesh, au înduioşat toată ţara”.

Darul cel mai frumos. “Darul cel mai frumos al acestei vizite a fost prezenţa însăşi a pontifului printre noi. Un ceva excepţional pe care toţi au voit să-l guste”, spune Mar Sako, care revelează: “La liturghii au participat peste 150 de musulmani şi toţi au voit broşura pentru a urmări celebrările. Şi oamenii care au rămas afară au cerut acelaşi lucru. Au fost prezente foarte multe autorităţi, diplomaţi şi miniştri. Un fapt cu adevărat înduioşător”. La sfârşitul vizitei sale, adaugă Mar Sako, “papa ne lasă un mandat foarte puternic: acela «de a fi instrumente ale păcii lui Dumnezeu şi ale milostivirii sale, artizani răbdători şi curajoşi ai unei noi ordini sociale», aşa cum ne-a spus ieri la Liturghia de la Erbil. Vizita sa a reprezentat pentru noi şi pentru tot Irakul un moment istoric”.

Un moment istoric. “Trebuie să fructificăm ceea ce ne-a spus – subliniază patriarhul caldeean -: sunteţi şi suntem cu toţii fraţi la care fac ecou cuvintele marelui ayatollah Sayyid Ali Al-Husayni Al-Sistani, «Voi sunteţi parte din noi şi noi parte din voi». Suntem fraţi chiar dacă suntem diferiţi şi pentru aceasta suntem chemaţi să ieşim afară din mentalitatea nedemnă a trădării şi a sectarismului şi să ne acceptăm reciproc cu iubire, respectând bogatele diferenţe de credinţă, cultură, etnie. Aşa cum ne-a spus papa: pentru a construi viitorul trebuie să ne concentrăm mai mult pe ceea ce ne uneşte decât pe ceea ce ne desparte”. Deci “a primi, a înţelege, a respecta şi a ierta: este un drum lung pe care suntem chemaţi să-l întreprindem pentru binele Irakului, dar şi al întregii regiuni”.

Un singur popor. “În aceste zile toţi irakienii erau uniţi ca un singur popor pentru prezenţa papei. Şi cel care se împotrivea vizitei, cel care era sceptic, a trebuit să se răzgândească. Am fost o echipă: preşedinţia, guvernul, autorităţile şiite şi sunnite, Biserica, serviciile de securitate şi mass-media. Puţin mai înainte – spune Mar Sako – premierul Mustafa al Kadhimi a vorbit la Tv şi a reafirmat angajarea sa în redactarea unui soi de magna charta pentru viitorul Irakului care să prevadă respectarea drepturilor şi a diversităţilor, să garante suveranitatea ţării şi, de asemenea pentru renaşterea, progresul şi prosperitatea ţării noastre”. “Din partea mea – conclude cardinalul – am propus preşedintelui Barham Salih să promovăm o întâlnire pentru a ne confrunta cu privire la vizită şi a vedea cu s-o fructificăm. Nu trebuie să ne oprim acum. Rugăciunea noastre este ca Irakul se fie din nou ţara civilizaţiilor, religiilor şi a diversităţii”.

Primul rod. Între timp se naşte deja un prim rod al vizitei papale: într-un tweet premierul al Kadhimi a declarat ziua de 6 martie Zi naţională a toleranţei şi a coexistenţei. O lume pentru “a celebra” şi a aminti întâlnirile istorice din Najaf între ayatollahul Ali Al Sistani şi Papa Francisc şi de la Ur a caldeenilor, în ţara lui Abraham.

(După agenţia SIR, 8 martie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Papa în Irak. Liderul şiit Sayyed Jawad Al-Khoei (Najaf): “În curând vom merge în Vatican. Dialogul trebuie să continue”

de M. Chiara Biagioni

Întâlnirea dintre Papa Francisc şi marele ayatollah al-Sistani a fost pregătită de “mulţi ani de schimburi între Najaf şi Vatican”. Şi, dacă pe moment, la orizont, nu există semnarea sau redactarea unui document comun, există însă o promisiune: “În curând vom merge în Vatican pentru a ne asigura ca acest dialog să continue, să se dezvolte şi să nu se oprească aici”. Vorbeşte Sayyed Jawad Mohammed Taqi Al-Khoei, secretar general al Institutului Al-Khoei din Najaf. Este unul dintre exponenţii de marcă ai lumii şiite irakiene: născut în decembrie 1980 la Najaf, face parte din familia ayatollahului Imam Sayyed Abul-Qasim Al-Khoei. Este cofondator al Consiliului irakian pentru dialogul interreligios şi conduce Institutul Al-Khoei care face parte din Hawza din Najaf, un seminar religios întemeiat în urmă cu 1.000 de ani pentru studioşii musulmani şiiţi care combină studiile islamice clasice, cu atenţie deosebită faţă de jurisprudenţă, dialog interreligios şi proiecte de pace. I-am cerut lui un bilanţ şi o perspectivă la vizita istorică a Papei Francisc în Irak.

Ne puteţi spune, din punctul dumneavoastră de vedere, semnificaţia întâlnirii Papei Francisc cu marele ayatollah al-Sistani?

Deşi aceasta este prima întâlnire în istorie între conducătorul establishment-ului islamic şiit şi conducătorul Bisericii Catolice, această vizită este rodul multor ani de schimburi între Najaf şi Vatican şi va întări fără îndoială relaţiile noastre interreligioase. A fost un moment istoric şi pentru Irak.

Un comunicat al biroului dumneavoastră a spus că papa şi marele ayatollah au tratat provocările mai importante pe care le înfruntă omenirea. Ce anume se află astăzi la inima lui Al-Sistani? Cum consideraţi colaborarea dintre persoane de credinţe diferite?

Ayatollahul Sistani crede că liderii religioşi trebuie să facă mai mult pentru a promova coeziunea socială în societăţile din toată lumea şi să refuze limbajul războiului. Lucrând împreună cu persoane de credinţe diferite, trimitem, ca lideri religioşi, şi un mesaj puternic comunităţilor noastre cu privire la importanţa toleranţei şi a dialogului.

Cum pot să meargă înainte acum raporturile dintre papa şi marele ayatollah şi dintre Najaf şi Vatican?

Trebuie să continuă să întărim relaţiile noastre ca instituţii şi indivizi. În curând vom merge în Vatican pentru a ne asigura ca acest dialog să continue, să se dezvolte şi să nu se oprească aici. Lumea trebuie să înfrunte provocări comune şi aceste provocări nu pot să fie rezolvate de niciun stat, instituţie sau persoană, singuri, fără coordonarea şi colaborarea tuturor şi în toată lumea.

Dumneavoastră consideraţi posibil să se ajungă la un document comun, ca textul semnat în urmă cu doi ani la Abu Dhabi?

Nu cred că va putea să existe semnarea vreunui document, însă mesajul ayatollahului Sistani este mult în linie cu spiritul şi etica fraternităţii umane care este în centrul aceste iniţiative interreligioase.

Ce mesaj lasă Papa Francisc ţinutului irakian şi întregii regiuni a Orientului Mijlociu?

Dacă în urmă cu câţiva ani aş fi spus cuiva că papa va vizita Irakul şi va merge în şase oraşe diferite din nordul până în sudul ţării, m-ar fi luat în râs. Vizita sa a fost importantă pentru noi toţi, nu numai pentru creştini. Mesajul pe care Papa Francisc îl lasă Irakului este importanţa de a continua să lucrăm împreună, mână în mână, pentru a respinge violenţa şi ura şi să ne îmbrăţişăm ca fiinţe umane.

(După agenţia SIR, 8 martie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu