O caravană de negustori, obișnuiți de multă vreme să parcurgă împreună lungile căi ale Orientului, se pregătea să traverseze un pustiu întins și periculos. Parcurgerea lui necesita o bună cunoaștere a locurilor și a căilor, a ergurilor și a oazelor, dar și a obiceiurilor indigenilor.

De aceea au apelat la serviciile unei călăuze locale renumită pentru experiența sa.

După zece zile de drum rapid, coloana s-a oprit în fața unei bariere de oameni înarmați, nemișcați în jurul statuii uneia dintre oribilele lor divinități, cu înfățișare crudă, care amenința calea.

– Nu puteți continua, a strigat conducătorul oamenilor înarmați, dacă nu jertfiți un om zeului nostru! Este regula fiecărei luni noi. Dacă nu veți face aceasta, imediat veți muri cu toții aici!

Negustorii s-au adunat și au început să șușotească între ei. Alegerea era dramatică și căderea la învoială foarte dificil.

– Noi ne cunoaștem de mult timp. Suntem rude. Nu-1 putem sacrifica pe unul dintre noi pentru a-1 îmbuna pe acest zeu!

Privirile lor s-au ațintit toate asupra călăuzei…

După ce l-au jertfit pe sărmanul om, după ritual, la picioarele statuii, caravana și-a reluat drumul. Dar nimeni nu cunoștea calea și foarte curând s-au pierdut în pustiu.

Au murit unul după altul de sete și din cauza extenuării.

Este misterul oamenilor. „Poporul care umbla în întuneric” a văzut o lumină mare și imediat a căutat cu orice preț să o stingă!

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013