Într-o țară îndepărtată se găsea un copac minunat. Nimeni nu-i cunoștea vârsta. Unii spuneau că era cel mai bătrân de pe pământ. Femei și bărbați veneau să-l implore. Chiar și lupii, în nopțile fără lună, urlau spre el.

Dar nimeni nu îndrăznea să-i mănânce fructele.

Și totuși erau fructe magnifice, enorme, nenumărate, care atârnau de cele două ramificații ale copacului. Jumătate dintre aceste fructe erau veninoase. Nimeni nu știa care dintre cele două jumătăți. Dintre cele două ramuri mari, unul aducea viața, celălalt moartea.

Avenit o mare foamete și oamenii din țară sufereau de foame. Numai copacul rămânea imperturbabil, plin de fructe splendide. Locuitorii din jur se apropiau nehotărâți și temători. Erau înfometați și sufereau, dar nu voiau să moară otrăviți.

Într-o zi însă, un bărbat care era gata să moară s-a apropiat sub ramura din dreapta, a cules un fruct și l-a mâncat fără a ezita. A rămas în picioare, liniștit, cu o respirație care devenea din ce în ce mai voioasă.

Deodată toți s-au îngrămădit spre ramura din dreapta și au început să mănânce acele fructe delicioase și salvatoare.

Seara, locuitorii ținutului s-au reunit la sfat. Ramura din stânga era nu numai inutilă, dar și periculoasă. Au hotărât să o taie cu hotărâre de pe trunchi. În ziua următoare, toți s-au trezit devreme și s-au grăbit să caute hrana.

Toate fructele ramurii din dreapta căzuseră la pământ și putrezeau în praf. Păsările care locuiau printre frunze dispăruseră. Copacul murise în timpul nopții. 

Venind servitorii stăpânului, i-au spus:

Stăpâne, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De ce are, deci, neghină?

El a spus:

– Un om dușmănos a făcut aceasta.

Servitorii i-au spus:

– Vrei să mergem să o smulgem?

Dar el le-a zis:

– Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateți din rădăcină și grâul. Lăsați să crească împreună până la seceriș. În timpul secerișului voi spune secerătorilor: Smulgeți mai întâi neghina, legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în grânarul meu” (Mt 13,27-30).

Răul și binele sunt în mod misterios amestecate și cresc împreună. Nici o ființă umană nu se poate sustrage responsabilității fundamentale care decurge din libertatea pe care Dumnezeu i-a dat-o: responsabilitatea de a alege.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013