
Fetița pregătea un pachet pentru Crăciun. Înfășură o cutie într-o hârtie aurită foarte scumpă. Folosea o cantitate disproporționată de hârtie, funde și panglici colorate.
– Ce faci? a mustrat-o tatăl cu asprime. Irosești toată hârtia! Ai idee cât costă?
Fata, cu ochii plini de lacrimi, s-a refugiat într-un colț strângând la inimă cutia.
În seara din ajunul Crăciunului, cu pașii ei mici de păsărică, s-a apropiat de tatăl încă așezat la masă și i-a dat cutia învelită în hârtia prețioasă de cadou.
– Este pentru tine, tăticule, a șoptit.
Tatăl s-a înduioșat. Poate fusese prea dur. De fapt, acel dar era pentru el.
A desfăcut încet panglica, a descurcat cu răbdare hârtia aurită și a deschis încet-încet cutia. Era goală!
Surpriza neplăcută i-a retrezit supărarea și a izbucnit:
– Și tu ai irosit toată această hârtie și această panglică pentru a acoperi o cutie goală!?
În timp ce lacrimile apăreau în ochii ei mari, fata a spus:
– Dar nu e goală, tată! Am pus înăuntru un milion de pupici!
De aceea, astăzi există un bărbat care la birou ține pe masă o cutie de pantofi.
– Dar e goală, spun toți.
– Nu. E plină de iubirea fiicei mele, răspunde el.
Câte lucruri pline de iubire te înconjoară și poate nu te gândești niciodată la ele…
365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013