FIUL MAI INTELIGENT

Cu mult timp în urmă, era un om care avea trei fii pe care îi iubea mult. Nu se născuse bogat, dar cu înţelepciunea sa şi prin munca grea reuşise să strângă o sumă frumuşică de bani şi să cumpere un teren fertil.

Când a îmbătrânit, a început să se gândească cum ă împartă între fiii săi ceea ce avea. Într-o zi, când deja era foarte bătrân şi bolnav, s-a hotărât să facă o probă pentru a înţelege are dintre fiii săi este cel mai inteligent.

I-a chemat pe cei trei fii la căpătâiul său.

I-a dat fiecăruia cinci monede şi le-a cerut să cumpere ceva care să umple camera sa, care era goală şi lipsită de ornamente.

Fiecare dintre fii a luat monedele şi a ieşit pentru i da ascultare dorinţei tatălui.

Fiul cel mai mare s-a gândit că este o muncă uşoară. S-a dus în piaţă şi a cumpărat o legătură de paie, adică primul lucru care i-a căzut sub ochi. Al doilea fiu a reflectat câteva minute. După ce a înconjurat toată piaţa şi a căutat în toate prăvăliile, a cumpărat pene foarte frumoase.

Fiul cel mai mic a analizat problema îndelung. „Ce costă numai cinci monede şi poate să umple camera?”, se înșela. Numai după multe ore petrecute gândind şi regândind, a găsit ceva care se potrivea în cazul său şi faţa i s-a luminat. S-a dus într-o mică prăvălie ascunsă pe o străduţă laterală şi a cumpărat, cu cele cinci monede, o lumânare şi un chibrit. Întorcându-se acasă, era fericit şi se întreba ce-or fi cumpărat fraţii săi.

În ziua următoare, cei trei fii s-au reunit în camera tatălui. Fiecare şi-a adus cadoul, obiectul care trebuia să umple o cameră. Mai întâi, fiul cel mare a împrăştiat paiele pe pardoseală, dar totuşi acestea au umplut doar un colţişor. Al doilea fiu a arătat penele sale: erau foarte frumoase, dar au umplut abia două colţuri.

Tatăl era foarte dezamăgit de eforturile celor doi fii mai mari.

Atunci, fiul cel mai mic s-a aşezat în centrul camerei; toţi ceilalţi îl priveau curioşi întrebându-se: „Ce a putut să cumpere?”.

Băiatul a aprins lumânarea cu chibritul, iar lumina acelei flăcări singuratice s-a răspândit în cameră şi a umplut-o.

Toţi au zâmbit.

Bătrânul tată a fost fericit datorită cadoului fiului mai mic. I-a dat tot pământul şi banii săi, pentru că înţelesese că acel băiat era destul de inteligent pentru a se folosi bine de ele şi avea să se îngrijească în mod înţelept de fraţii săi.

Cu un zâmbet poţi lumina lumea, astăzi. Şi nu costă nimic.

 365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013