Un învățat indian avea un prieten drag care locuia la Milano. Se cunoscuseră în India, unde italianul a mers cu familia în călătorie. Indianul le-a fost ghid italienilor, ducându-i să exploreze cele mai caracteristice colțuri ale patriei sale.

Recunoscător, prietenul milanez l-a invitat pe indian la casa sa. Voia la rândul său să-i prezinte oraşul. Indianul nu prea voia să plece, dar apoi a cedat insistenței prietenului italian şi într-o bună zi a coborât dintr-un avion la Malpensa.

A doua zi, milanezul și indianul au trecut prin centrul oraşului. Indianul, cu fața sa de culoarea ciocolatei, barba neagră şi turbanul galben, atrăgea privirile trecătorilor şi milanezul era foarte mândru că are un prieten aşa de exotic. Dintr-o dată, în Piața „San Babila”, indianul s-a oprit şi a spus:

– Auzi și tu ceea ce aud eu?

Milanezul, puțin nedumerit, a încordat urechile cât a putut, dar a recunoscut că nu aude nimic altceva decât marele zgomot al traficului citadin.

– Aici este un greier care cântă, a continuat, sigur de sine, indianul.

– Te înşeli, a replicat milanezul. Eu aud numai zgomotul oraşului. Şi apoi, nici nu cred că sunt greieri prin părțile astea.

– Nu mă înşel. Aud cântecul unui greier, a replicat indianul – a început hotărât să caute printre frunzele câtorva copăcei.

După puțin timp, i-a arătat prietenului, care îl privea sceptic, o mică insectă, un splendid greier cântător care se ascundea bombănind împotriva celor care i-au tulburat concertul.

– Ai văzut că era un greier? a spus indianul.

– Este adevărat, a admis milanezul. Voi, indienii, aveți auzul mult mai bun decât noi, albii…

– De această dată te înşeli tu, a zâmbit învățatul indian. Fii atent… Indianul a scos din buzunar o monedă şi făcând-o pe prostul a lăsat-o să cadă pe trotuar.

Imediat, patru sau cinci persoane s-au întors să privească.

– Ai văzut? a explicat indianul. Această mică monedă a făcut un clinchet mai subțire și mai slab decât trilul greierului. Şi totuşi, ai notat câți albi l-au auzit?

Ne trebuie un moment de atenție pentru acele voci pe care am uitat să le ascultăm. Acele voci şi acele cântece pe care le avem înăuntru şi care ne vorbesc despre cerul albastru şi despre aerul curat, despre visuri şi despre palpitații, despre voința de a îmbrățișa și a plânge împreună, despre un Dumnezeu impresionant care a venit să ne ceară să ne lăsăm mântuiți de el.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013