Cu mult timp în urmă, într-o țară îndepărtată, într-o căsuță aranjată și ordonată, trăia o fetiță. Căsuța era înconjurată de o grădină mare și minunată. Grădina era foarte mare și fetița, care se numea Ana, o iubea foarte mult.

Într-o zi, un bătrân înțelept, luând-o de mână, i-a zis:     

– Ascultă, când te-ai născut, i-am promis mamei tale că voi asculta o dorință. De aceea, spune-mi, ce dorești? Pot să te fac să devii bogată sau frumoasă; pot să te transform într-o prințesă, chiar într-o vrăjitoare, dacă dorești. Orice lucru mi-ai cere eu pot să-l îndeplinesc, dar ține minte, poți exprima o singură dorință.

Ana s-a gândit la toate lucrurile pe care omul le oferise, dar nimic nu promitea fericirea și ea era fericită de viața sa așa cum era. La sfârșit a zis:

– Fă să pot trăi toată viața în această grădină frumoasă.

Omul a încruntat fruntea.

 – Este tot?

Ana a dat din cap în sens afirmativ.

– Este totul. Sunt fericită aici, și nu doresc altceva.

Anii au trecut. Ana a devenit o fată foarte frumoasă. Erau atât de mulți bărbații care veneau să o viziteze și se îndrăgosteau de acea fată veselă și fericită. O cereau de soție, dar ea îi refuza, unul după altul. Aparținea grădinii și nu ar fi părăsit-o niciodată.

Însă într-o dimineață, pe când trecea prin grădină, s-a trezit în fața unui tânăr pe care nu-l mai văzuse. Era înalt și frumos și, îndată ce l-a văzut, Ana s-a îndrăgostit de el. El a luat-o de mână și i-a zis cu amabilitate:

– Mă numesc Hansi și sunt principele unei țări îndepărtate. Vrei să ne căsătorim și să vii cu mine?

Stăpânindu-și lacrimile, a răspuns:

– Dacă… dacă voi putea, voi veni cu tine. Dar se poate întâmpla să nu pot să merg. De mult timp, un înțelept s-a oferit să asculte o dorință de-a mea și eu am ales să trăiesc toată viața în această grădină.

S-a căsătorit însă cu principele în aceeași zi și au călătorit împreună spre țara sa. În sfârșit, după săptămâni de călătorie, au sosit în țara lui Hansi. 

Palatul era frumos, cu turnuri înalte și pereți de marmură. Dar în jur era pustiul, o imensă întindere de nisip auriu.

Nu era nimic verde, nimic care creștea. În acea noapte, Ana a plâns, gândindu-se la locul îngrozitor în care iubirea sa o condusese. În dimineața următoare, Hansi s-a dus s-o trezească și a adus-o în fața ferestrei.

– Privește! a exclamat. Bătrânul înțelept a făcut, într-adevăr, o adevărată magie, privește!

Ana s-a dus la fereastră și și-a ținut răsuflarea. Aceea era grădina sa! Întregul său parc frumos și verde era acolo, în jurul palatului, și se întindea cât vedeai cu ochii.

– Ai văzut? a spus principele. În orice loc ai merge, grădina te va urma.

 Cultivă-ți o grădină interioară: te va însoți peste tot. Și va fi forța ta de a trăi.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013