Era odată o fată care, în fiecare noapte, privea luna. În acel petic de cer cu reflexe de argint i se părea că vede profilul unui tânăr necunoscut. Sau poate era numai oglindirea misterioasă a unui vis. Fata aștepta și suspina.

În cealaltă parte a lumii, era un tânăr care, în fiecare noapte, privea luna. Pe acel ecran palid i se părea că vede profilul dulce și seducător al unei fete.

Tânărul era un arcaș priceput.

Astfel, într-o noapte, a așezat pe arc săgeata cea mai rezistentă și mai iute, a întins arcul din toate puterile și a țintit spre fața plăcută a lunii.

Săgeata, tare ca oțelul și rapidă ca fulgerul, a lovit luna și a desprins un fragment. Căzând, fragmentul s-a rupt în două.

Una a căzut în poalele fetei, cealaltă la picioarele tânărului arcaș. Amândoi și-au legat la gât, ca un giuvaier, fragmentul de lună. S-au întâlnit apoi? Poate.

Dar noi toți, ființe umane, suntem ca ei și rătăcim prin lume, purtând cu noi jumătatea unui vis.

Foarte probabil nu știi cine posedă cealaltă jumătate a visului. Astfel, pentru a nu te înșela, fii amabil cu toți cei pe care-i întâlnești.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013