O fetiță se întorcea de la casa unei vecine căreia îi murise de curând, într-un tragic accident, fiica de opt ani. 

– Pentru ce te-ai dus? a întrebat-o tatăl.

–  Pentru a o mângâia pe mama ei.

– Și ce puteai face, tu, așa de mică, pentru a o mângâia?

–  M-am urcat pe genunchii ei și am plâns împreună cu ea.

Dacă alături de tine este cineva care suferă, plângi împreună cu el. Dacă este vreunul care este fericit, râzi împreună cu el. Iubirea vede și privește, aude și ascultă. A iubi înseamnă a participa, în mod complet, cu toată ființa. Cine iubește, descoperă în sine infinite resurse de mângâiere și de coparticipare. Suntem îngeri cu o singură aripi: putem să zburăm numai dacă ne ținem îmbrățișați.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013