O femeie susținea că Dumnezeu i-ar apărea în viziuni. A mers, așadar, să se sfătuiască cu episcopul. Bunul prelat i-a dat următoarea recomandare:

– Dragă doamnă, poate dumneavoastră credeți în închipuiri. Trebuie să înțelegeți că în calitate de episcop al diecezei eu sunt cel care poate decide dacă viziunile dumneavoastră sunt adevărate sau false.

– Desigur, Excelență.

– Aceasta este o răspundere a mea, o datorie a mea.

– Perfect, Excelență.

– Atunci, dragă doamnă, faceți ceea ce vă poruncesc.

– O voi face, Excelență.

– Următoarea dată în care Dumnezeu vă va apărea, după cum susțineți, să-l puneți la o probă, pentru a ști dacă este cu adevărat Dumnezeu.

– De acord, Excelență. Dar care este proba?

– Să-i spuneți lui Dumnezeu: „Descoperă-mi, te rog, păcatele personale ale episcopului!” Dacă vă apare într-adevăr Dumnezeu, acesta vă va face cunoscute păcatele mele. Apoi întoarceți-vă aici și povestiți-mi ce v-a răspuns; mie și nimănui altuia. De acord?

– Voi face întocmai, Excelență.

După o lună, doamna a cerut să fie primită de episcop, care a întrebat-o:

– V-a apărut din nou Dumnezeu?

– Cred că da, Excelență.

– L-ați întrebat ceea ce v-am poruncit?

– Desigur, Excelență!

– Și ce v-a răspuns Dumnezeu?

– Mi-a zis: „Spune-i episcopului că păcatele sale le-am uitat”.

„Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre” (1 In 3,20b).

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013