Aceasta este istoria unui ghetou care a încetat să existe şi a unui om care era sacristan în sinagogă. Acesta, în fiecare dimineaţă, înainte de a începe curăţenia în sinagogă, urca la pupitru şi striga, cu demnitate:

– Am venit să te anunţ, Doamne al universului, că noi suntem aici! Asupra ghetoului s-a abătut persecuţia rasistă. Au început dificultăţile, linşajele. Dar în fiecare dimineaţă, sacristanul urca la pupitrul sinagogii şi striga, uneori cu mânie:

– Am venit să te anunţ că noi suntem aici!

A venit primul masacru, urmat de multe altele. Sacristanul scăpa mereu teafăr şi se năpustea în sinagogă pentru a bate cu pumnul în bancă şi a striga din răsputeri:

– Vezi, Doamne al universului, suntem încă aici!

După ultimul masacru, s-a trezit singur în sinagoga goală.

Ultimul evreu viu s-a urcat la tribună pentru ultima dată. A îndreptat în sus privirea stinsă şi a murmurat cu bunătate nemărginită:

– Vezi? Sunt tot aici.

Şi s-a oprit un moment, înainte de a adăuga cu voce răguşită şi tristă:

– Dar tu, unde eşti, tu?

Pentru aceasta ne rugăm. Ne rugăm în fiecare zi pentru a-i spune lui Dumnezeu: „Aminteşte-ţi că eu sunt aici!”.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013