MIGDALUL

Înalt și triumfător, foarte drept și privind spre cer, un migdal domina asupra grădinii.

Era fericit când papagalii eleganți cu penaj viu colorat sau pițigoii eleganți și distinși alergau pe ramurile sale; găzduia cu bucurie sticleți, privighetori și alte păsări cântătoare.

Dar într-o zi, o pupăză s-a așezat pe una dintre ramurile sale. Pasărea și-a apropiat urechea de scoarța copacului și a auzit mișunarea larvelor minuscule, dar lacome sub scoarță. Și-a înfipt ciocul său lung și încovoiat în trunchiul migdalului, a început să scoată larve și să le mănânce.

Migdalul a fost cuprins de o tristețe adâncă. Acea pasăre nenorocită, care scotocea cu ciocul în scoarța sa și-i strica frumusețea perfectă, era într-adevăr insuportabilă.

Mândrul migdal a făcut tot posibilul pentru a alunga pupăza, care într-o zi a zburat de acolo.

Din acel moment, micile larve s-au putut îngrășa în pace și, încet-încet, au cuprins tot trunchiul.

A fost de ajuns o bătaie de vânt, într-o seară, pentru a rupe migdalul orgolios.

 

Dacă cineva te „ciugulește sub piele”, arătându-ți defecte și lipsuri, nu te mânia. Mulțumește-i.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •