CUM SE PRIND MAIMUŢELE

Vânătorii de maimuţe au născocit o metodă genială şi infailibilă pentru a le prinde. După ce au descoperit zona de pădure în care se adună cel mai des, afundă în pământ vase cu gâtul lung şi strâmt. Cu multă atenţie, acoperă vasele cu pământ, lăsând liberă numai deschiderea la firul ierbii. Apoi, pun în vas o mână de orez şi câteva banane, faţă de care maimuţele sunt foarte pofticioase.

După ce vânătorii se îndepărtează, maimuţele se întorc. Curioase din natură, examinează vasele şi, când îşi dau seama de mâncărurile gustoase pe care le conţin, introduc mâinile înăuntru şi iau cât de mult cuprind cu palmele. Dar gâtul vaselor este foarte strâmt. O mână goală alunecă înăuntru, dar când e plină nu poate absolut deloc să iasă afară. Atunci, maimuţele trag şi trag…

Este momentul pe care îl aşteaptă vânătorii, ascunşi în acele locuri. Se reped asupra maimuţelor şi le prind cu uşurinţă, pentru că ele se zbat cu putere şi nu le trece nici o clipă prin minte să deschidă mâna şi să lase ceea ce strâng în pumn.

Câţi oameni îşi pierd viaţa de teama de a desface pumnii cu care strâng ceea ce cred că este indispensabil şi util!

Eleganţi şi surâzători, vânătorii sunt întotdeauna în acţiune: îşi ascund capcanele lor în revistele lucioase, pe ecranele televizoarelor şi la colţurile străzilor. Se naşte astfel un popor cu pumnii mereu strânşi şi inima stinsă.

Să nu uităm ceea ce a spus Isus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția. Vindeți ceea ce aveți și dați de pomană; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoțul nu se apropie, nici molia nu o roade. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Lc 12,13-34).

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013