Un om se rătăcise în pustiu. Terminându-se rezerva de alimente și de apă, se târa cu greu pe pietrișurile încinse. Deodată, a văzut înaintea sa palmieri și a auzit o gâlgâire de apă.

Și mai descurajat, s-a gândit: „Acesta este un miraj. Fantezia mea îmi proiectează înainte dorințele profunde ale subconștientului meu. În realitate nu este absolut nimic”.

Fără a mai avea speranță, aiurind, a căzut fără suflare pe pământ. După puțin timp, l-au găsit doi beduini. Sărmanul era deja mort.

– Înțelegi ceva? a spus primul. Așa de aproape de oază, cu apa la doi pași și cu curmalele care aproape îi cădeau în gură! Cum e posibil?

Dând din cap, celălalt a spus:

– Era un om modern.

Vai, lumea e plină de lumini puternice și mistere și omul le ascunde cu mâna sa mică (Baal Schem).

Adoratorii acestei ere tehnologice sunt dispuși să considere real numai ceea ce se încadrează într-o clasificare rațională. Se mulțumesc cu ideea că prin gândirea lor științifică se află pe un teren solid, în timp ce, pe de altă parte, se prăbușesc în gol prin abisurile disperării,

ale neliniștii.

Tainele lui Dumnezeu nu se înțeleg.

Se adoră.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013