PIATRA ALBASTRĂ

Bijutierul era așezat la birou și privea distrat strada prin vitrina elegantei sale prăvălii.

O fetiță s-a apropiat de prăvălie și și-a lipit nasul de vitrină. Ochii săi de culoarea cerului s-au luminat când au văzut unul dintre obiectele expuse. A intrat hotărâtă și a îndreptat degetul spre un splendid colier de turcoaze albastre.

– Este pentru sora mea. Poți să mi-1 împachetezi frumos pentru un cadou?

Patronul prăvăliei a privit-o neîncrezător pe micuța clientă și a întreb at-o:

– Câți bani ai?

Fără a ezita, copila, ridicându-se în vârful picioarelor, a pus pe tejghea o cutie de tablă, a deschis-o și a golit-o. Au ieșit afară câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva cochilii, niște figurine.

– Ajung? a întrebat cu mândrie. Vreau să fac un cadou surioarei mele mai mari. De când nu mai este mama, ea e cea care ține loc de mamă și nu are niciodată o secundă pentru sine însăși. Astăzi este ziua ei de naștere și sunt sigură că prin acest cadou o voi face foarte fericită. Această piatră are aceeași culoare ca ochii ei.

Omul a intrat în spate și s-a întors cu o uimitoare hârtie pentru cadou roșie și aurie cu care a împachetat cu grijă cutia.

– Ia-o, a spus copilei. Du-o cu grijă.

Copila a plecat mândră, ținând pachetul în mână ca pe un trofeu.

După o oră a intrat în magazinul de bijuterii o fată frumoasă cu părul de culoarea mierii și cu doi minunați ochi albaștri. A pus cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grijă și a declarat:

– Acest colier a fost cumpărat de aici?

– Da, domnișoară.

– Și cât a costat?

– Prețurile practicate în prăvălia mea sunt confidențiale: îi privesc numai pe clientul meu și pe mine.

– Dar sora mea avea doar câțiva bănuți. Nu ar fi putut niciodată plăti un colier ca acesta!

Bijutierul a luat cutia, a închis-o cu prețiosul său conținut, a refăcut cu grijă pachetul și i l-a dat fetei.

– Sora dumneavoastră a plătit. A plătit prețul cel mai mare pe care cineva îl poate plăti: a dat tot ceea ce avea.

 

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16).

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013