VINUL MAI BUN

Un bărbat și o femeie s-au căsătorit la o vârstă înaintată și, spre marea lor bucurie și surprindere, au avut un fiu. L-au crescut cu toată iubirea și grija cu putință și, deși erau foarte săraci, l-au trimis la școala unui înțelept, ca să progreseze și în înțelepciune.

Întorcându-se acasă, băiatul avea o singură dorință: să-și plătească în vreun fel datoriile față de părinți.

– Oare ce aș putea să fac, i-a întrebat, care să vă facă într-adevăr plăcere?

– Ceea ce avem mai scump ești tu, fiule, au răspuns cei doi bătrâni. Însă, dacă chiar vrei să ne faci un dar, procură-ne un pic de vin. Suntem doritori de așa ceva și au trecut atâția ani de când nu am sorbit nici o picătură…

Băiatul nu avea nici un ban. Într-o zi, pe când mergea la pădure să procure lemne, a atins cu mâinile apa care cădea de la o enormă cascadă și a băut din ea: i s-a părut că are gustul celui mai dulce și mai curat vin. A umplut un urcior pe care-l avea cu sine și s-a întors în grabă acasă.

– Iată darul meu, le-a spus părinților. Un urcior de vin numai pentru voi.

Părinții au gustat apa și, deși nu simțeau alt gust decât cel al apei, i-au zâmbit și i-au mulțumit mult.

– Săptămâna viitoare vă voi aduce un alt urcior cu așa ceva, a spus fiul.

Și a făcut astfel mai multe săptămâni la rând. Cei doi bătrâni au intrat în joc: beau apa cu mare entuziasm și erau fericiți să vadă bucuria întipărită pe chipul fiului lor.

S-a întâmplat astfel un fapt minunat: suferințele lor au dispărut și ridurile s-au netezit.

Ca și cum acea apă ar fi avut ceva miraculos.

 

Este minunea „mulțumirii”. Există persoane care spală, calcă, gătesc pentru alte persoane timp de zece, douăzeci, treizeci de ani. Le țin companie, le îngrijesc, le iubesc zi și noapte. Și totuși, nu au auzit niciodată să li se spună „mulțumesc”.

A spune „mulțumesc” nu este o problemă de bună-cuviință. Înseamnă a spune unei persoane: „Iată, mi-am dat seama că tu exiști”.

De aceea lumea este plină de persoane invizibile.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013