CAIAUA

Un negustor la târg încheiase cele mai bune afaceri: vânduse toată marfa și punga sa era plină cu monede de aur și argint.

Din prudență, voia să se întoarcă acasă înainte de căderea nopții și, de aceea, s-a hotărât să pornească iute la drum. A asigurat bine punga de șaua calului și apoi a dat pinteni, pornind la galop.

Pe la amiază a făcut popas într-un oraș. Rândașul care se îngrijise de calul său, ținându-i frâiele, i-a amintit un amănunt:

– Domnule, calului îi lipsește o caia la potcoava copitei stângi din spate!

– Las-o baltă, a izbucnit negustorul, pentru cei aproape 25 km pe care îi mai am de făcut, potcoava va ține foarte bine. Mă grăbesc.

Pe la jumătatea după-amiezii, negustorul s-a oprit la un han și s-a îngrijit să i se dea o porție de ovăz animalului său. Valetul care se îngrijea de grajd a venit să-i spună:

– Domnule, lipsește o potcoavă la copita posterioară stângă a calului dumneavoastră. Dacă voiți, mă ocup să fie potcovit.

– Nu, a spus negustorul, mă grăbesc foarte tare și animalul va suporta bine cei 10 km care îmi mai rămân de făcut.

S-a urcat în șa, apoi a continuat drumul, dar puțin după aceea calul a început să șchiopăteze. Nu a șchiopătat mult înainte de a începe să se clatine. Nu s-a clătinat mult înainte de a cădea și a-și rupe un picior. Astfel, negustorul a fost constrâns să-l abandoneze. Și-a luat punga pe spate, a fost surprins de noapte tocmai când drumul înainta printr-o pădure periculoasă; doi hoți l-au prădat de tot ce avea și a sosit acasă dimineața următoare, rănit și furios.

– Și totul din vina unei blestemate de caiele! a conchis.

Lanțurile nu țin unită o căsătorie. Firele, sute de fire mici, sunt cele care-i leagă împreună pe soți de-a lungul anilor. O mulțime de firicele. Dar noi ne grăbim mereu și adesea rupem câte unul dintre ele, până când ne surprinde dezastrul.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013