PUIUL DE VRABIE BEJ

Era odată un pui de vrabie bej și maro care își ducea existența într-un șir de neliniști și semne de întrebare.

Era încă în ou și se chinuia: „Voi reuși vreodată să rup această coajă așa de dură? Nu voi cădea din cuib? Părinții mei vor avea grijă să mă hrănească?”

A alungat aceste temeri, dar l-au asaltat altele, pe când tremurând pe ramură trebuia să-și ia primul zbor: „Aripile mele mă vor putea purta în zbor? Mă voi zdrobi la pământ… Cine mă va aduce aici sus?”.

Firește, a învățat să zboare, dar a început să se văicărească: „Voi găsi o tovarășă? Voi putea construi un cuib?”.

Și acest lucru s-a întâmplat, dar puiul de vrabie se neliniștea: „Ouăle vor fi în siguranță? S-ar putea să lovească un fulger asupra copacului și să pârjolească întreaga familie… Și dacă va veni șoimul și va mânca puii mei? Voi reuși să-i hrănesc?”.

Când puii s-au dovedit frumoși, sănătoși și vioi și au început să zboare încet încoace și încolo, puiul de vrabie se plângea: „Vor găsi hrană îndeajuns? Vor scăpa de motan și de alți prădători?”.

Apoi, într-o zi, sub copac s-a oprit Învățătorul. A arătat cu degetul puiul de vrabie ucenicilor și a spus:

 – Priviți păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună recolta în hambare… și totuși Tatăl vostru care este în ceruri le hrănește!

Puiul de vrabie bej și maro a realizat că avusese de toate… Și nu-și dăduse seama.

 

Fă inventarul a ceea ce ai și fii fericit.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013