O VIAȚĂ ASCUNSĂ

Fiul unei tinere mame s-a născut într-un sat obscur. A crescut într-un alt sat, unde a lucrat ca lemnar până la treizeci de ani. Apoi, timp de trei ani, a cutreierat ținutul său predicând.

Nu a scris niciodată o carte.

Nu a deținut niciodată o funcție publică.

Nu a avut niciodată o familie, o casă.

Nu a frecventat universitatea.

Nu s-a îndepărtat mai mult de 300 de kilometri de locul unde se născuse.

Nu a făcut nici unul dintre acele lucruri care de obicei se asociază cu succesul.

Nu avea alte scrisori de acreditare decât pe sine însuși.

Avea doar 33 de ani, când opinia publică s-a revoltat împotriva lui. Prietenii săi au fugit. A fost vândut dușmanilor săi și a suferit un proces care a fost o farsă. A fost răstignit pe o cruce, între doi tâlhari.

Pe când își dădea sufletul, călăii săi au tras la sorți pentru hainele sale, singura proprietate pe care o avea pe pământ. După ce a murit, a fost depus într-un mormânt, pus la dispoziție de un prieten milos.

După două zile, acel mormânt era gol.

Au trecut douăzeci de secole și astăzi el este figura centrală a istoriei omenirii.

Nici armatele care au mărșăluit, nici flotele care au ridicat ancora, parlamentele care s-au întrunit, regii care au domnit, gânditorii și oamenii de știință luați toți împreună n-au schimbat viața omului pe pământ cât această unică viață ascunsă.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013