ISTORIA MINUNATĂ A TURTEI DULCI ROTUNDE

Odată; cu foarte mult timp în urmă; era un orășel unde oamenii trăiau fericiți. Toți erau prieteni, își voiau binele, se jucau împreună și se ajutau. Erau amabili, cordiali, atenți, chiar și pe stradă, chiar și când trebuiau să stea la coadă la oficiul poștal, precum și în holul școlii. Firește, era un secret.

La naștere, fiecare copil primea o pungă plină cu turtă dulce rotundă. Nu se știe câte bucăți erau în fiecare pungă, pentru că nu era posibil să fie numărate. Dar aparent erau inepuizabile. Ori de câte ori o persoană băga mâna în pungă, găsea întotdeauna o turtă dulce rotundă.

Turta dulce rotundă era foarte apreciată. Toți cei care o primeau se simțeau plini de bunătate și de caldă simpatie. Cei care nu primeau, sfârșeau prin a avea dureri de spate, se veștejeau, uneori mureau.

În acel timp era ușor de procurat turta dulce rotundă. Oamenii și-o ofereau unul altuia:

– Dorești o turtă dulce rotundă?

Cel care dorea băga mâna în pungă și scotea din ea o turtă dulce rotundă de dimensiunile unei mâini de copilă. Ajunsă afară, turta dulce rotundă începea să surâdă și înflorea într-o mare, delicată, moale, fragedă, caldă turtă dulce rotundă.

Cine o primea o atingea ușor de inimă, de genunchi sau de brațe și imediat se simțea pătruns de un val de căldură și de o stare plăcută în trup și în suflet. Oamenii își dădeau unul altuia continuu turtă dulce rotundă și, din moment ce era absolut gratuită, se putea avea după dorință. Astfel, aproape toți trăiau fericiți și se simțeau tandri și calzi.

„Aproape” toți. Era cineva care nu era mulțumit să vadă oamenii dându-și unul altuia turtă dulce rotundă. Se numea Belzefa, o vrăjitoare perfidă și mereu mânioasă.

Bărbații, femeile și copiii erau atât de fericiți că nu cumpărau filtrele și băuturile ei. Afacerile mergeau foarte prost, iar îngrozitoarea Belzefa a pus la cale un plan diabolic.

Într-o dimineață, a venit pe neașteptate în mijlocul unei mici familii. S-a apropiat de tatăl care citea ziarul și i-a arătat soția care o răsfăța pe fiica mai mică.

– Nu vezi toate bucățile de turtă dulce pe care soția ta le dă copilei? Dacă merge înainte așa, nu vor mai fi pentru tine! a șoptit Belzefa.

Bărbatul s-a preocupat:

– Vrei să spui că din cauza faptului că le dăruiește altora nu vor mai fi bucăți de turtă dulce rotundă în punga noastră?

– Desigur, a răspuns vrăjitoarea. La un moment dat, sfârșit, stop, The end!

Și a plecat rânjind încălecată pe turbo-mătura ei. Tatăl a luat în serios cuvintele Belzefei. Din acel moment, ori de câte ori o vedea pe soție dând turtă dulce rotundă copiilor, se simțea trist și neliniștit. Și dacă vrăjitoarea avea dreptate? I-a vorbit soției despre aceasta. Și ea s-a înfricoșat. Trebuia în mod absolut să fie economisite bucățile de turtă dulce. După puțin timp, chiar și copiii au început să-i privească atent pe părinți și să fie preocupați când îi vedeau risipind vreo bucată de turtă dulce rotundă cu străinii. În puțin timp, acel ținut fericit s-a schimbat. Planul diabolic al Belzefei funcționa. Persoanele nu mai afundau mâna în punga cu turtă dulce. O făceau tot mai puțin și deveneau în fiecare zi tot mai avari. Foarte curând, toți au simțit lipsa turtei dulci rotunde și ținutul a devenit mai puțin cald și mai puțin dulce. Bărbați, femei și copii au încetat de a-și mai zâmbi, de a fi drăguți, de a se ajuta. Mulți au reluat drumul ce ducea la prăvălia Belzefei pentru a cumpăra filtre de iubire și băuturi magice.

Situația s-a înrăutățit. Perfida Belzefa însă nu voia ca oamenii să moară. Odată morți, nu ar mai fi putut cumpăra filtrele sale.

Astfel a pus la punct un nou plan. A împărțit la toți o pungă care se asemăna foarte mult cu o pungă de turtă dulce rotundă, cu deosebirea că era rece, în timp ce aceea a turtei dulci rotunde era caldă.

În această pungă, Belzefa pusese niște prăjituri de o acreală înțepătoare. Prăjiturile acre și înțepătoare nu-i făceau calzi și duioși pe cei care le primeau, ci îi iritau și-i făceau să devină suspicioși și răzbunători. Totuși, era mai bun decât nimic și-i împiedica pe oameni să se veștejească prea repede.

Din acel moment, dacă cineva spunea: „Aș dori o turtă dulce rotundă”, cei care se temeau să nu le termine răspundeau: „Nu pot să-ți dau o turtă dulce rotundă; vrei o prăjitură acră, înțepătoare?”.

Peste tot, oamenii au început să-și dea unul altuia prăjituri acre, înțepătoare. Chiar și în familii, între mame și tați, între părinți și copii, pe stradă, la școală, în fabrici și în birouri. Toți erau mai nervoși, reci, înțepători, încruntați și invidioși.

Câte unul ajungea să înlocuiască prăjiturile acre și înțepătoare cu niște bile de vată. Cine le primea se înșela pentru o clipă; dar când le trecea peste genunchi și peste inimă, simțea numai frig și tristețe.

Dar s-a întâmplat un fapt extraordinar. O fată cu ochi plini de lumină și un surâs dulce și limpede a sosit în acel ținut trist. Se părea că nu auzise niciodată despre perfida vrăjitoare și împărțea turtă dulce rotundă cu mâinile pline, fără teama că va ajunge să le termine. Le oferea gratuit, chiar dacă nimeni nu i le cerea.

Mulți s-au încruntat și au dezaprobat-o deschis, pentru că îi învăța pe copii să dăruiască turtă dulce rotundă fără a se gândi că s-ar fi putut termina. Copiii o iubeau foarte mult, pentru că se simțeau într-adevăr bine cu ea. Și au început să împartă turtă dulce rotundă ori de câte ori doreau.

Cei mari au dat o lege pentru a împiedica risipirea turtei dulci în stânga și în dreapta. Dar copiii au continuat. Și cum sunt mai numeroși decât cei mari, poate vor reuși să învingă ei.

 

Pentru a ști dacă au reușit, trebuie numai să priviți înjur.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013