ÎMPREUNĂ

Recruții mergeau să alerge în fiecare zi, dar de această dată era diferit. Transpirau înainte de revărsatul zorilor, de când se rostogoleau din pat. Făceau cursul de pregătire pentru trupele speciale de antiterorism ale armatei și deci erau pregătiți pentru oboseală, chiar pentru epuizarea fizică. Dar acest tip de antrenament nu avea nimic de a face cu alergarea contra cronometru, ritmată de cântec, pe care o făceau, de obicei, dimineața în maieu.

De această dată, alergau în echipament de luptă. Ca de obicei, ordinul era:

– Plecați împreună; stați cu toții împreună, lucrați ca o echipă și întoarceți-vă împreună. Dacă nu reușiți să vă întoarceți împreună, să nu vă întoarceți deloc!

De-a lungul drumului, durerea, setea și oboseala au început să întunece creierul, iar în formația care alerga în ritm se observa ceva straniu.

În rândul al cincilea, în centrul plutonului, unul dintre băieți nu mergea în cadență: picioarele se mișcau, dar nu mergea în pas cu restul grupului. Era Sandri, un băiat costeliv, cu părul roșcat. Capul a început să i se legene într-o parte și-n alta. Băiatul era în dificultate: era gata să cadă.

Fără a pierde ritmul, recrutul din dreapta lui Sandri s-a aplecat și i-a luat pușca grea. Băiatul cu părul roșu a reușit să-și revină pentru o clipă, dar nu mult după aceea, în timp ce plutonul își continua marșul, avea ochii încețoșați și-și țâra picioarele de oboseală. Foarte curând, capul a reînceput să i se bălăbăne.

De această dată s-a aplecat recrutul de la stânga sa, i-a luat casca și, continuând să alerge, și-a pus-o sub braț. Acum putea să reînceapă alergarea.

Bocancii băteau greu la unison drumul prăfuit. Dum, dum, dum, dum.

Sandri se simțea rău, foarte rău: se clătina și era gata să cadă, dar a rămas în picioare. Doi soldați din spatele lui i-au luat ranița și fiecare dintre ei ținea o curea cu mâna liberă. Sandri și-a adunat ultimele puteri, și-a îndreptat spatele, iar plutonul a continuat să alerge până la punctul de sosire.

 

„Mai fericiți sunt doi împreună decât unul,

Fiindcă au răsplată bună pentru munca lor-,

Căci dacă unul cade, îl ridică tovarășul lui.

Dar vai de cel singur care cade

Și nu este cel de-al doilea ca să-l ridice

Asemenea, când doi se culcă, se încălzesc,

Dar unul cum s-ar putea încălzi?

Și dacă unul este luat fără de veste,

Cel de-al doilea sare pentru el;

Căci sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă” (Qoh 4,9-12).

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013