Într-un mic sat de munte este un obicei foarte frumos. În fiecare primăvară are loc o întrecere între toți locuitorii. Fiecare caută să găsească prima floare a primăverii. Cine găsește și ia prima floare va fi învingătorul și va avea noroc pe parcursul întregului an. De aceea, participă toți, tineri și bătrâni.

Într-un an, la începutul primăverii, când zăpada începea să se topească și să lase suprafețe întinse de pământ umed, toți cei din acel mic ținut au pornit în căutarea primei flori. Ore în șir au căutat în sus și în jos, pe povârnișurile munților, dar nu au găsit nici o floare. Erau deja pe punctul de a renunța la căutare, când au auzit un strigăt.

– Este aici! Am găsit-o! Era vocea unui copil. Bărbați, femei și copii au alergat spre el, care bătea din palme și tresălta de bucurie. Acel copil găsise prima floare.

Însă prima floare înflorise în mijlocul stâncilor, la câțiva metri sub marginea unei prăpăstii. Copilul o arăta cu mâna întinsă în jos, dar nu putea s-o ajungă pentru că se temea de adâncimea acelei prăpăstii. Copilul dorea acea floare mai mult decât orice alt lucru din lume. Voia să câștige întrecerea. Voia succesul.

Ceilalți erau binevoitori, voiau să-l ajute. Cinci oameni voinici au adus o frânghie. Aveau de gând să-l lege pe copil și să-l coboare până la floare ca s-o poată culege. Însă copilul se temea. Se temea de prăpastie, se temea să nu se rupă frânghia.

– Nu, nu, spunea plângând, mă tem!

Cu o mână și-a șters lacrimile. Toți au tăcut pentru a vedea ce avea să facă.

– Bine, a spus copilul, voi coborî. Voi coborî dacă tatăl meu va ține frânghia!

Este mesajul lui Isus: „Nu te teme, Tatăl ține frânghia vieții tale!”.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013