PROGRESUL

Când bunica mea mergea în vizită la mama sa, avea nevoie de trei zile. O zi pentru a călători în cabrioleta trasă de cal; o zi pentru a povesti și a afla ultimele știri, puțin timp în bucătărie și puțin timp în grădină; a treia zi, pentru călătoria de întoarcere.

Când mama mergea în vizită la mama sa, avea nevoie de două zile. Călătorea cu trenul și, dacă avea noroc cu legăturile, ajungea în seara primei zile, povestea ultimele știri, iar a doua zi pleca înapoi.

Când eu merg în vizită la mama mea, folosesc jumătate de oră. Merg cu mașina și rămân exact zece minute pentru că imediat copiii se plictisesc și sunt întotdeauna în întârziere în privința cumpărăturilor de la supermarket.

Dacă într-o zi fiica mea va veni la mine în vizită, de cât timp va avea oare nevoie?

 

În sat, bărbații și femeile se întâlneau la fântână și stăteau de vorbă, făceau schimb de informații, se ajutau în timp ce umpleau burdufuri, găleți și amfore. Pe drumul de întoarcere, mergând încet sub povara apei, fiecare avea timp și liniște pentru a se gândi și chiar pentru a se ruga.

Apoi a fost instalată apa potabilă. Astfel, fiecare stă la casa sa. Totul este mult mai comod și se face mult mai în grabă. Dar nu este nimeni cu care să vorbești și nici timp pentru a gândi.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •