Bunica a intrat în biserică ținându-și de mână nepoțelul. A urmărit cu privirea lumina roșie care indica tabernacolul preasfântului sacrament. A îngenuncheat și a început să se roage.

Copilul își întorcea ochii de la bunică la lumina roșie, de la lumina roșie la bunică.

La un moment dat a izbucnit:

– Bunico, spune-mi: când se face verde, ieșim?

Acea lumină nu se face niciodată verde. Continuă să repete fără întrerupere: „Oprește-te!”.

Aceasta este stânca, unica stâncă adevărată de care ființele umane se pot ancora. Unica oprire care aduce o adevărată odihnă. „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă”.

Unica predică a lui Isus: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor”.

Este în mijlocul nostru. Dar câți își dau seama de acest lucru?

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013