SFÂNTA CEA MILOASĂ

În mulțimea aleșilor care locuiesc în marea casă a lui Dumnezeu, era o sfântă miloasă. Această sfântă, tânără și curioasă, privea din când în când în jos, în îngrozitoarele adâncuri unde mișună osândiții.

Inima sfintei atât de bună era profund tulburată din acest motiv.

Printre condamnați a zărit un bărbat tânăr cu ochii albaștri. Și inima i s-a înduioșat și mai mult.

– Nu e posibil ca un bărbat cu ochi atât de frumoși să trebuiască să suporte suferințele veșnice.

Sfânta cea miloasă s-a apropiat de Dumnezeu și i-a adresat cererea:

– Doamne, am văzut jos, în infern, un om care, cu siguranță, este acolo din greșeală. Sigur a făcut ceva bun în timpul vieții… Măcar cât de puțin…

Dumnezeu s-a lăsat înduioșat de sfânta cea miloasă și i-a dat împuternicire de a consulta cartea vieții bărbatului cu ochii albaștri.

Sfânta a deschis marea carte a vieții. Primele pagini nu erau încurajatoare și, cu cât dădea paginile mai mult, cu atât mai mult era constrânsă să admită că bărbatul cu ochii albaștri comisese cele mai rele păcate. Și nu era nici măcar o cât de mică faptă bună pentru a răscumpăra răutatea acelei vieți.

Dar sfânta nu și-a pierdut curajul și a continuat să răsfoiască acea carte. Deodată a tresăltat de bucurie: „Ah! în acea zi, bărbatul cu ochi albaștri nu a strivit un păianjen și l-a lăsat să trăiască!”

Sfânta a alergat repede la Dumnezeu și i-a anunțat descoperirea.

Plin de bunătate, Dumnezeu i-a spus sfintei celei miloase:

– A salvat un păianjen, de păianjen să fie salvat.

Și iată, un păianjen a început să țese un fir care cobora repede spre condamnații din infern.

Bărbatul cu ochii albaștri a văzut firul, a întins mâinile, în timp ce păianjenul continua lucrarea sa. Omul a reușit să prindă obiectul speranței sale și a început să se ridice cu forța brațelor, sărind puțin câte puțin și apropiindu-se de lumină.

Deodată însă și-a dat seama că tovarășii săi de nenorocire se prinseseră și ei de fir și-l urmau în urcarea sa.

– Veți rupe firul! a strigat. Un fir de păianjen nu poate suporta toată această greutate!

Și a început să lovească cu piciorul pentru a-i constrânge să se desprindă.

Dar acei disperați se țineau cu și mai mare putere de firul subțire.

Mișcarea violentă provocată de bărbatul cu ochii albaștri a rupt firul și sfânta cea miloasă, cu o durere amară, l-a însoțit îndelung cu privirea pe bărbatul cu ochii albaștri care se prăbușea în vârtej în întunericul cel mai de jos, care l-a înghițit pentru totdeauna.

 

Suntem cu toții agățați de același fir. A urca este dificil. Este interzisă lovitura cu piciorul.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013