Într-o după-amiază ploioasă, o doamnă parcurgea cu mașina una dintre străzile principale ale orașului având o grijă deosebită, deoarece strada era udă și alunecoasă. Deodată, fiul, așezat pe banchetă alături, a spus:

– Știi, mamă, mă gândesc la un lucru.          

 Femeia era curioasă să știe ce descoperise căpșorul copilului său de șapte ani.

– La ce te-ai gândit?

– Ploaia – a început el să explice – este ca păcatul, iar ștergătoarele de parbriz sunt ca Dumnezeu, care distruge păcatele noastre. După ce a trecut peste momentul de uimire, mama l-a întrebat:

– Ai văzut că ploaia continuă să cadă? Ce înseamnă, după tine?

Copilul nu a ezitat o clipă să răspundă:

– Noi continuăm să păcătuim și Dumnezeu continuă să ne ierte.

Nu există nici o carte unde sunt notate păcatele. Dumnezeu nu păstrează nici un registru, nici un catalog. El ne vede în momentul prezent și ne îmbrățișează cu o iubire necondiționată.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013