Era odată un om bun, care se numea Romoletto și care locuia într-o căsuță pe malul Tibrului. Într-o dimineață de primăvară, Romoletto a observat că apa râului atingea ușa casei. Plouase mult și Tibrul era umflat de apă galbenă și amenințătoare.

Radioul l-a speriat puțin:

– Toți cei care locuiesc în apropierea Tibrului trebuie să-și părăsească locuințele: urmează o revărsare a râului, repeta radio-jurnalul.

Romoletto era foarte evlavios și avea o mare încredere în Domnul. Astfel, a îngenuncheat și a început să se roage.

– Doamne, salvează-mă!

În acel moment, a auzit o voce venind de sus.

– Nu te teme, Romoletto! Am eu grijă de tine!

Era glasul Domnului.

Romoletto, plin de bucurie, s-a ridicat și a început să rezolve problemele zilnice, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La ora 11.00, apa râului i-a ajuns până la umeri, iar Romoletto s-a refugiat la etajul superior. A trecut o șalupă a pompierilor. Unul dintre ei l-a văzut și a strigat:

– Repede, vino cu noi! Este periculos să rămâi!

– Nu. Am o asigurare superioară! a răspuns Romoletto, arătând cerul.

La ora 15.00, apa era deasupra patului, iar Romoletto s-a refugiat la mansardă. A trecut o barcă de la protecția civilă, iar o voce a strigat:

– Vino imediat de acolo! Apa crește!

Romoletto a refuzat cu încăpățânare:

– Eu am un ocrotitor! răspundea.

La ora 16.15, apa era mai sus de marginea streșinii și Romoletto s-a urcat pe acoperiș. A trecut o barcă pneumatică a Crucii Roșii care îi căuta pe ultimii oameni pentru a-i salva. În zadar au încercat să-l ia pe Romoletto. El s-a prins de horn asemenea caprifoiului de un copac.

– Nu am nevoie. Pe mine are cine să mă salveze!

Apa a continuat să crească și, la ora 17.50, Romoletto s-a înecat.

Pe când a ajuns în paradis, Romoletto a fost cuprins de furie. S-a prezentat la Domnul și a protestat:

– Ai spus că te gândești la mine! În schimb am murit de-a binelea!

Domnul l-a fixat cu o privire plină de bunătate.

– Dar eu m-am gândit la tine, Ramoletto. Trei bărci ți-am trimis!

Era odată un om sărac; din partea vieții primise doar lovituri. Cu toate acestea, continua să se roage:

–  Doamne, te rog fă-mă măcar să câștig la loterie.

Lucrurile mergeau tot mai rău, dar el se ruga:

– Doamne, dă-mi o mână de ajutor, ajută-mă, fă să câștig la loterie.

În fiecare zi, rugăciunea sa se înălța spre cer:

– Doamne, dă-mi o mână de ajutor… fă să câștig la loterie.

Până când, într-o noapte, glasul lui Dumnezeu l-a trezit:

– Dă-mi și tu o mână de ajutor: cumpără măcar biletul!

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013