Un om, care nu intrase într-o biserică de 20 de ani, s-a apropiat șovăind de confesional. A îngenuncheat și, după o clipă de ezitare, a povestit printre lacrimi:

– Am mâinile pătate de sânge. S-a întâmplat în timpul retragerii din Rusia. Zilnic murea câte unul dintre ai mei. Foamea era îngrozitoare. Ni se s-a spus să nu intrăm niciodată în case fără a avea în mână pușca, gata de a trage la primul semn de… Unde am intrat eu, era un bătrân și o fată blondă, cu ochii triști:

– Pâine! Dați-mi pâine!

Fata s-a aplecat. Am crezut că voia să ia o armă, o bombă. Am tras cu arma hotărât. A căzut răsturnându-se.

– Când m-am apropiat, am văzut că fata strângea în mână o bucată de pâine. Am ucis o fată de 14 ani, o nevinovată care voia să-mi ofere pâine. Am început să beau pentru a uita: Dar cum? Mă poate ierta Dumnezeu?

Cine umblă cu arma încărcată va sfârși prin a trage. Dacă singura unealtă de care dispui este un ciocan, sfârșești prin a-i vedea pe toți ceilalți ca pe niște cuie. Și îți petreci ziua lovind cu ciocanul…

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013