BĂTRÂNA DOAMNĂ SCORBUTICĂ

Pe noptiera unei bătrâne doamne internată într-un azil de bătrâni, a doua zi după moartea sa, a fost găsită această scrisoare. Era adresată tinerei infirmiere pe secţie.

Ce vezi, tu care mă îngrijeşti? Pe cine vezi, când mă priveşti? La ce te gândeşti, când pleci de lângă mine? Şi ce spui când vorbeşti despre mine?

De cele mai multe ori vezi o bătrână scorbutică, puţin nebună, cu privirea rătăcită, care nu mai este complet lucidă, căreia îi curge saliva când mănâncă şi nu răspunde niciodată când ar trebui.

Şi nu încetează să-şi piardă pantofii şi ciorapii, cea care, de voie, de nevoie, te lasă să faci cum vrei, când e timpul de baie sau de stat la masă, pentru a-şi umple ziua cenuşie şi lungă.

Aceasta este ceea ce vezi!

Atunci deschide ochii. Nu sunt eu.

Îţi voi spune cine sunt.

Sunt ultima dintre cei zece copii ai unui tată şi ai unei mame. Fraţi şi surori care se iubeau.

O tânără de 16 ani, cu aripi, visând că în curând va întâlni un logodnic. Căsătorită deja la 20 de ani.

Inima îmi tresaltă de bucurie la amintirea promisiunilor făcute în acea zi.

Am 25 de ani acum şi un fiu al meu, care are nevoie de mine pentru a avea un cămin.

Sunt o femeie de 30 de ani, fiul meu creşte repede, suntem legaţi unul de altul prin legături care vor dura.

Patruzeci de ani: în scurt timp, el va pleca. Dar bărbatul meu veghează lângă mine.

Cincizeci de ani: în jurul meu se joacă din nou copiii.

Iată-mă din nou cu copiii, eu şi preaiubitul meu.

Apoi, zile întunecoase: soţul meu moare. Privesc spre viitor fremătând de frică, deoarece fiii mei sunt complet ocupaţi pentru a-i creşte pe ai lor.

Mă gândesc la anii şi la iubirea pe care am cunoscut-o. Acum sunt bătrână. Natura e crudă, se distrează făcând să treacă bătrâneţea drept nebunie. Trupul meu mă lasă, farmecul şi forţa mă părăsesc. Şi cu vârsta înaintată, acolo unde altă dată am avut o inimă, este acum o piatră.

Dar în această carcasă veche rămâne fata a cărei inimă bate fără întrerupere. Îmi amintesc de bucurii, îmi amintesc de dureri, simt depănându-se viaţa şi iubesc.

Mă gândesc din nou la anii prea scurţi care au trecut prea repede. Şi accept realitatea implacabilă: «Nimic nu poate dura».

Atunci deschide ochii, tu care mă îngrijeşti, şi nu privi bătrâna scorbutică… Priveşte mai bine şi mă vei vedea.

Câte chipuri, câţi ochi, câte mâini întâlnim în fiecare zi. Ce privim? Zbârciturile, împotrivirile, îndoielile, asperităţile. Dar dacă am învăţa să privim visurile, tresăririle, iubirile adesea ascunse cu atâta grijă?

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013

  • SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutului, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique. (Conform: DEXONLINE).