LA SFÂRȘITUL TIMPURILOR

La sfârșitul timpurilor, miliarde de persoane au fost duse pe o mare câmpie înaintea tronului lui Dumnezeu. Mulți se retrăgeau din fața acelei străluciri. Dar unii din primul rând au vorbit în chip tulburător. Nu cu teamă reverențială, ci în stil provocator.

– Poate Dumnezeu să ne judece? Dar ce știe el despre suferință? a izbucnit o tânără femeie.

Și-a ridicat o mânecă pentru a arăta numărul tatuat al unui lagăr de concentrare nazist.

– Am suferit teroarea, loviturile, tortura și moartea!

Într-un alt grup, un tânăr negru și-a arătat gâtul.

– Și ce-mi spui despre aceasta? a întrebat arătând semnele unei funii. Am fost linșat. Pentru nici o altă vină decât aceea de a fi negru.

Într-un alt grup era o studentă însărcinată, cu ochii încercănați și obosită.

– Pentru ce a trebuit să sufăr? a murmurat. Nu a fost vina mea.

Mai încolo, pe câmpie, erau sute de astfel de grupuri. Fiecare dintre ele aveau de făcut mustrări lui Dumnezeu pentru răul și suferința pe care le-a permis în această lume.

Cât de fericit era Dumnezeu să trăiască într-un loc unde totul era dulceață și splendoare, unde nu era plâns și durere, foame sau ură! Ce știa Dumnezeu despre tot ceea ce omul a trebuit să suporte în această lume? Dumnezeu duce o viață foarte comodă, spuneau ei.

Fiecare grup și-a trimis în față câte un reprezentant ales dintre aceia care au suferit într-o măsură mai mare. Un evreu, un negru, o victimă de la Hiroshima, un bolnav de artrită deformat în chip oribil, un copil cu deficiențe mintale. S-au adunat în mijlocul 

câmpiei pentru a se consulta între ei. La sfârșit erau gata să-și prezinte cazul. Era o mișcare inteligentă.

Înainte de a putea să-i judece, Dumnezeu ar fi trebuit să îndure tot ceea ce au îndurat ei. Dumnezeu trebuia să fie condamnat să trăiască pe pământ.

– Faceți-l să se nască evreu. Faceți ca legitimitatea nașterii sale să fie pusă la îndoială. Dați-i o muncă atât de grea, încât, atunci când o va face, până și familia sa să creadă că și-a ieșit din minți. Faceți să fie trădat de către prietenii săi cei mai apropiați. Faceți să fie nevoit să înfrunte acuzele, să fie judecat de un complet incompetent și să fie condamnat de către un judecător laș. Faceți să fie torturat. în sfârșit, faceți-l să înțeleagă ce înseamnă a te simți îngrozitor de singur. Apoi, faceți-l să moară. Faceți-l să moară într-un asemenea mod încât să nu poată fi dubiu asupra morții sale. Faceți să fie martori care să verifice aceasta.

În timp ce fiecare reprezentant își anunța tema discursului, murmure de aprobare veneau din partea mulțimii persoanelor adunate.

Când ultimul a terminat, a urmat o lungă tăcere. Nimeni nu a mai voit să spună un singur cuvânt. Pentru că, deodată, toți și-au dat seama că Dumnezeu respectase deja toate condițiile.

 

„Și Cuvântul s-a făcut trup” (In 1,14).â

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply