CANA

În marele regat Burundi, în inima magică a Africii, trăia marea familie Mocambi. Domnul și doamna Mocambi, deși erau bogați și respectați, nu aveau copii.

Imaginați-vă bucuria tuturor când doamna Mocambi și-a dat seama că va avea un copil. Până și viitorii bunici tresăltau de fericire.

Dar ziua nașterii copilului a fost o zi foarte tristă, care i-a înspăimântat pe toți, pentru că în locul copilului atât de așteptat s-a născut o ulcică. Ați înțeles bine: chiar o ulcică, un fel de cană din lut având forma unei femei micuțe și care este folosită la păstrarea apei. Ce era de făcut? Ce fel de magie, blestem sau cataclism mai era și acel obiect? Era clar că nu semăna deloc cu un bebeluș.

Au hotărât să plece toți: tatăl, mama, bunicii, slujitorii, câinii, pisicile, găinile. Au părăsit casa, lăsând în ea acel monstru nedorit.

Dar ulcica, sărmana, îi urma rostogolindu-se și striga:

– Tată și mamă a ulcelei, așteptați-o pe fiica voastră, ulcica!

Dar cu cât striga mai mult, cu atât mai mult ceilalți se temeau și fugeau gâfâind. Ulcica se rostogolea și plângea. În sfârșit, vântul și-a făcut milă și, înduioșându-se, a ridicat-o în aer și a dus-o în mijlocul unei păduri pe un covor moale de iarbă și frunze.

Familia Mocambi a scos un suspin de ușurare și, simțindu-se eliberată pentru totdeauna de acel coșmar, a cerut ospitalitate puternicului prinț al ținutului.

După câțiva ani, tocmai prințul, care devenise acum rege, călărea prin pădure. Ajungând în frumosul luminiș, a coborât de pe cal pentru a trage un pui de somn pe iarba moale și a observat printre tufișuri cana părăsită.

– Cât e de frumoasă! a exclamat. A luat-o în mână și a dus-o în palatul său de fildeș și diamante. A așezat-o în holul salonului de festivități ca ornament.

Trebuie să știți că palatul regelui era foarte frumos, dar și murdar și prăfuit. Un pic pentru că slujitorii erau leneși, un pic pentru că se simțea lipsa unei regine care să aibă grijă de casă. Dar din momentul în care cana a intrat în palat, totul s-a schimbat.

Slujitorii au început să găsească totul măturat, șters de praf și așezat în ordine. Și nu reușeau să înțeleagă cum se întâmpla, chiar dacă erau foarte mulțumiți și petreceau toată ziua jucând cărți.

Chiar și regele, când s-a văzut stând pe un tron lustruit și strălucitor, s-a mirat. Într-o noapte, în loc să meargă să doarmă, s-a așezat în spatele unei uși și a început să spioneze cana.

Exact la miezul nopții, din cană a ieșit o fată foarte frumoasă care a început imediat să șteargă praful și să curețe mobilierul. A fost o îndrăgostire subită. Regele s-a îndrăgostit la nebunie de frumoasa și înțeleapta fată.

A luat-o de mână și i-a spus:        

– Ieși imediat din împărăția morților și intră în cea a viilor.

Apoi, a așezat-o pe tron alături de el, ca să devină soția sa.

A fost pregătită o sărbătoare cum nu se mai văzuse în acele părți. Toți supușii trebuiau să vină să-i aducă omagiu noii și frumoasei regine din Burundi.

S-a întâmplat că a venit și familia Mocambi. Când regina i-a văzut sosind, s-a întors spre a se ascunde în cană și a strigat:

– Tată și mamă a cănii, așteptați-o pe fiica voastră, cana.

Familia Mocambi a rămas cu gura căscată, dar apoi regina a ieșit din cană și i-a îmbrățișat, mărind tulburarea domnului și a doamnei Mocambi, care, într-o singură clipă, descopereau că au o fiică și că sunt socri ai regelui.

Apoi, regina, foarte serioasă, a adăugat:

– Nu părăsiți niciodată vlăstarul vostru: este o ființă umană care trebuie tratată ca toate celelalte. Ceea ce vouă vi se pare o cană, poate să conțină o regină!

 

Câte „învelișuri” nesemnificative conțin splendide regine!.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013