CÂND DUMNEZEU A CREAT MAMA

Bunul Dumnezeu hotărâse să o creeze… pe mamă. Se trudea deja de șase zile, când iată, apare un înger care îi zice:

– Aceasta te face să pierzi timpul, nu-i așa?

Iar el răspunde:

– Da, dar ai citit notele din comandă? Trebuie să poată fi spălată, dar nu de plastic… să aibă 180 de părți mobile, toate înlocuibile… să funcționeze cu cafea și să devanseze ziua… să aibă un sărut capabil să vindece totul, de la un picior rupt, la o decepție în dragoste… și șase perechi de mâini.

Îngerul a dat din cap și a reluat neîncrezător:

– Șase perechi?

– Dificultatea nu o constituie mâinile, a spus bunul Dumnezeu, ci acele trei perechi de ochi pe care o mamă trebuie să le aibă.

– Așa de multe?

Dumnezeu a dat afirmativ din cap:

– O pereche pentru a vedea prin ușile încuiate, când întreabă: „Ce puneți la cale acolo, înăuntru, copii?”, chiar dacă știe deja. O altă pereche la ceafă pentru a vedea ceea ce nu ar trebui să vadă, dar trebuie să știe. O altă pereche pentru a-i spune tacit copilului care a ajuns într-o încurcătură: „înțeleg și te iubesc”.

– Doamne, a spus îngerul, atingându-i ușor un braț, du-te și dormi. Mâine este o altă zi…

– Nu pot, a răspuns Domnul. Am cam terminat-o. Deja am pe una care se vindecă singură dacă este bolnavă, poate pregăti un prânz pentru șase persoane cu jumătate de kilogram de carne tocată și reușește să țină sub duș un copil de nouă ani.

Îngerul a înconjurat ușor modelul de mamă, examinând-o cu curiozitate.

– E prea gingașă, a spus apoi cu un suspin.

– Dar rezistentă! a replicat Domnul cu elan. Tu nu ai idee despre ceea ce poate să facă sau să suporte o mamă.

– Știe să gândească?

– Nu numai, dar știe și să se folosească cel mai bine de rațiune și să ajungă la compromisuri, a replicat Creatorul.

În acel moment, îngerul s-a aplecat asupra modelului mamei și a atins-o cu degetul pe obraz.

– Aici este o pierdere, a declarat.

– Nu este o pierdere, l-a corectat Domnul. Este o lacrimă.

– Și la ce folosește?

– Exprimă bucuria, tristețea, dezamăgirea, durerea, singurătatea și orgoliul.

– Dar ești un geniu! a exclamat îngerul.

Cu subtilă melancolie, Dumnezeu a adăugat:

– Ca să spun adevărul, nu eu am fost cel care a pus acea lacrimă acolo. 

(Erma Bombeck)

Nu Dumnezeu a creat lacrimile. De ce trebuie s-o facem noi?

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013