Un tată dăduse caroseria autoturismului cu ceară și acum o freca atent, pentru a o face strălucitoare.

Fiul de 11 ani îl ajuta, dând cu cârpa pe apărători.

– Vezi, băiatul meu, spunea tatăl, autoturismul este un capital al familiei: trebuie să-l îngrijim, să-i dăm atenție și timp.

– Desigur, tată.

– Bravo!

Un moment de tăcere.

– Atunci, eu nu sunt un capital al familiei, a șoptit încet fiul.

– De ce?

– Tu nu ai niciodată timp pentru mine.

Care este capitalul tău familial?

Un prieten de-al părinților mei are un fiu împătimit de baschet. Pe prietenul meu, baschetul nu l-a interesat niciodată. Dar, într-o vară, el și-a sacrificat concediul pentru a-și duce fiul să vadă toate întâlnirile naționalelor la campionatele europene de baschet. Călătoria a necesitat peste trei săptămâni și a costat o mare sumă de bani.

Prietenul meu a fost întrebat la întoarcere:

– Dar îți place într-adevăr atât de mult baschetul?

– Deloc, a răspuns. Dar îmi place atât de mult fiul meu…

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013