CHIPUL LUI ISUS

În Sicilia, călugărul Epifaniu a descoperit în sine un dar al Domnului: știa să picteze icoane foarte frumoase.

Voia să picteze una care să fie capodopera sa: dorea să reproducă chipul lui Cristos.

Dar unde să găsească un model potrivit, care să exprime deopotrivă suferința și bucuria, moartea și învierea, natura divină și natura umană?

Epifaniu nu s-a lăsat: a pornit în călătorie; a parcurs Europa privind și studiind orice chip. Nimic.

Chipul potrivit pentru a-l reprezenta pe Cristos nu era.

Într-o seară, a adormit repetând cuvintele psalmului: „Fața ta, Doamne, o caut. Nu-ți ascunde fața de la mine”.

A avut un vis: un înger îl ducea din nou la persoanele întâlnite și-i indica un amănunt care făcea acel chip asemenea cu cel al lui Cristos: bucuria unei tinere mirese, nevinovăția unui copil, forța unui țăran, suferința unui bolnav, frica unui condamnat, bunătatea unei mame, consternarea unui orfan, severitatea unui judecător, veselia unui jongler, mila unui confesor, chipul bandajat al unui lepros. Epifaniu s-a întors în mănăstire și s-a apucat de lucru.

După un an, icoana lui Cristos era gata și a fost prezentată abatelui și confraților, care au rămas uimiți și au căzut în genunchi. Chipul lui Cristos era minunat, mișcător, scruta în interior și parcă punea întrebări.

În zadar l-au întrebat pe Epifaniu cine îi servise ca model.

 

Nu-l căuta pe Cristos în chipul unui singur om, ci caută în fie¬care om un fragment al chipului lui Cristos.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013