CRETELE COLORATE

Nimeni nu știa când a sosit în oraș acel om. Părea să fi fost întotdeauna acolo, pe trotuarul străzii celei mai aglomerate, cea a prăvăliilor, a restaurantelor, a cinematografelor elegante, a plimbării de seară, a întâlnirii îndrăgostiților.

În genunchi pe pământ, cu crete colorate, desena îngeri și peisaje minunate, pline de soare, copii fericiți, flori care își desfăceau bobocii și visuri de libertate.

De mult timp, lumea orașului se obișnuiseră cu omul. Unii aruncau câte o monedă pe desen. Uneori se opreau și îi vorbeau.

Îi vorbeau despre preocupările lor, despre speranțele lor; îi vorbeau despre copiii lor: despre cel mai mic care încă mai voia să doarmă în leagăn și despre cel mai mare care nu știa ce facultate să aleagă, pentru că viitorul este greu de descifrat…

Omul asculta. Asculta mult și vorbea puțin.

Într-o zi, omul a început să-și adune lucrurile pentru a pleca. S-au strâns toți în jurul lui și îl priveau. Îl priveau și așteptau.

– Lasă-ne ceva. Pentru a ne aminti…

Omul le arăta mâinile sale goale: ce putea dărui?

Dar lumea îl înconjura și aștepta.

Atunci, omul a scos din rucsac cretele sale de toate culorile, cele care îi serviseră pentru a picta îngeri, flori și visuri, și le-a împărțit mulțimii.

O bucată de cretă colorată pentru fiecare. Apoi, fără a spune un cuvânt, a plecat.

Ce a făcut lumea cu cretele colorate?

Unii le-au înrămat, alții le-au dus la muzeul civic de artă modernă, unii le-au pus într-o casetă, majoritatea au uitat de ele.

 

A venit un om și ți-a lăsat și ție posibilitatea de a colora lumea. Tu ce ai făcut cu cretele tale colorate?

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013