Dacă aș putea să-mi retrăiesc viața, aș vorbi mai puțin și aș asculta mai mult.

Nu aș renunța să-i invit la cină pe prieteni numai pentru că sunt câteva pete pe covor și tapițeria canapelei este decolorată.

Aș mânca sandvișuri în salonul bun și m-aș preocupa mult mai puțin de murdăria lăsată de căminul aprins.

Aș găsi timpul de a-l asculta pe bunicul când povestește despre anii tinereții sale.

Nu aș pretinde niciodată, într-o zi de vară, ca geamurile mașinii să fie ridicate pentru că tocmai mi-am ondulat părul la coafor.

Nu aș lăsa ca lumânarea în formă de trandafir să se topească, uitată în debara. Aș consuma-o eu, aprinzând-o.

M-aș așeza pe pajiște împreună cu copiii, fără a ține cont de petele de iarbă de pe haine.

Aș plânge și râde mai puțin privind la televizor și mai mult observând viața.

Aș împărtăși într-o măsură mai mare responsabilitățile soțului meu.

M-aș așeza în pat când mă simt rău, în loc să merg la muncă având febră, ca și cum, prin lipsa mea de la birou, lumea ar fi stat pe loc.       

În loc să aștept ceasul în care se termină cele nouă luni de sarcină, aș iubi orice moment, conștientă de faptul că lucrul uimitor care trăiește înlăuntrul meu este unica mea ocazie de a colabora cu Dumnezeu la realizarea unei minuni.

Fiului meu care mă sărută cu entuziasm nu aș spune:

– Hai… hai… ajunge. Du-te și te spală, căci este gata cina.

Aș spune mai des: „Te iubesc” și mai rar: „Îmi pare rău”.. dar mai ales, putând să reîncep totul de la capăt, aș stăpâni orice minut… l-aș privi până l-aș vedea cu adevărat… l-aș trăi… și nu l-aș mai pierde niciodată (Erma Bombeck).

Orice clipă pe care Dumnezeu ți-o dă este o comoară imensă. Nu o arunca. Nu alerga mereu, în căutarea cine știe cărui mâine.  „Trăiește cât poți de bine, gândește cât poți de bine și fă cât poți de bine astăzi. Pentru că astăzi va fi în curând mâine și mâine va fi în curând veșnicie” (A.P. Gouthey)..

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013