Pe malurile unui lac din India de Nord, era odată o pasăre ciudată care avea două capete, unul la dreapta și unul la stânga. Două capete, dar un singur trup.

Într-o zi, în timp ce hoinărea în căutarea hranei, cu ochii capului din dreapta a văzut un fagure de miere sălbatică și imediat s-a aruncat asupra lui.

Capul din stânga a zis:

– Dă-mi și mie din el.

Dar capul din dreapta nu a dat ascultare și a ciugulit tot fagurele în câteva momente. Atunci, capul din stânga a jurat răzbunare; și, în timp ce pasărea cutreiera printr-o pădure, a văzut la stânga anumite fructe mici și foarte amare. Capul de la stânga le-a observat mai întâi și, deși știa că nu erau bune și ar fi făcut rău stomacului, a ciugulit din ele cât a putut.

Între timp se gândea: „Apoi ne va durea burta; dar îi va fi învățătură de minte acelui egoist din cealaltă parte; astfel învață să fie solidar”.

Puțin după aceea, pasărea s-a simțit chinuită de dureri crâncene: fructele erau veninoase și, în scurt timp, i-au cauzat moartea.

Au murit de asemenea și cele două capete, cel din dreapta și cel din stânga, pentru că nici unul dintre ele nu avusese minte.

Astfel mor atâtea familii. Din teama de a iubi.

„Legăturile profunde m-au înspăimântat întotdeauna – recunoștea un student – pentru că impun responsabilități mari. M-am temut întotdeauna că nu voi putea împlini multele exigențe și cereri pe care o astfel de angajare le atrage după sine. De aceea am fost surprins să constat, când în sfârșit am găsit curajul de a începe un raport afectiv profund și stabil, că mă simțeam mai puternic decât înainte. Din acel moment am avut impresia că dispun de două creiere, și nu de unul; și, la fel, de patru mâini, de patru picioare și de o altă lume. Capacitatea mea de a mă realiza și de a mă dezvolta părea că se dublează, după cum s-au dublat alternativele la dispoziția mea. Acum, iubirea față de alții îmi este mai ușoară. Mă simt mult mai puternic, nu îmi mai este teamă”.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013