Ascultă, fiule: îți spun aceasta în timp ce dormi cu mânuța sub obraz și părul blond lipit de frunte. Am intrat în camera ta singur: acum câteva minute, când m-am așezat să citesc în bibliotecă m-a cuprins un val de remușcare și, pătruns de simțul vinovăției, m-am apropiat de patul tău.

Și mă gândeam la aceste lucruri: te-am mâhnit, te-am mustrat în timp ce te îmbrăcai pentru a merge la școală, pentru că, în loc să te speli, te-ai șters doar cu prosopul pe față, pentru că nu ți-ai curățat pantofii. Te-am mustrat cu asprime când ai aruncat lucrurile pe pardoseală.

La micul dejun, de asemenea, ți-am găsit defecte: ai răsturnat lucruri pe fața de masă, ai înghițit mâncarea ca un înfometat, ai pus coatele pe masă. Ai întins prea mult unt pe pâine și, când ai început să te joci și eu am ieșit pentru a merge să iau trenul, te-ai întors, ai dat binețe cu mâna și ai strigat: „Pa, tăticule!”, iar eu am încruntat sprâncenele și ți-am răspuns: „Ține spatele drept!”

Și totul a început de la capăt după-amiaza târziu, pentru că atunci când am sosit erai în genunchi pe pardosea jucându-te și se vedeau ciorapii găuriți. Te-am umilit în fața prietenilor, trimițându-te acasă înaintea mea. Ciorapii costă și, dacă ar fi trebuit să-i cumperi tu, i-ai trata cu mai multă grijă.

Îți amintești cum ai intrat mai târziu cu timiditate în salonul  unde citeam, cu o privire care vorbea despre ofensa suferită? Când am înălțat ochii de pe ziar, nemulțumit din cauza întreruperii, ai rămas ezitând la ușă. „Ce vrei?”, te-am atacat brusc. Tu nu ai spus nimic, ai alergat spre mine, m-ai cuprins cu brațele de gât, m-ai sărutat și brațele tale m-au strâns cu afecțiunea pe care Dumnezeu ți-a pus-o în inimă și care, chiar dacă e neglijată, nu se veștejește niciodată. Apoi ai plecat cu pași mici jos pe scări.

Ei bine, fiule, imediat după aceea mi-a alunecat ziarul din mână și m-a cuprins o neliniște teribilă. Ce mi se întâmplă? Mă obișnuiesc să găsesc vinovății, să dojenesc; aceasta este răsplata pentru faptul că ești un copil, nu un adult? Nimic altceva pentru această noapte, fiule. Numai că am venit aici aproape de patul tău și am îngenuncheat, plin de rușine.

Este o deplorabilă reparare, știu că nu ai înțelege aceste lucruri dacă ți le-aș spune când ești treaz. Dar mâine voi fi pentru tine un adevărat tată. Îți voi fi alături, îmi va fi rău când îți va fi rău și voi râde când vei râde, îmi voi mușca limba când îmi vor veni pe buze cuvinte nepotrivite. Voi continua să-mi repet, ca pe o formulă rituală: „E încă un copil, un băiețel!”

Mă tem că te-am tratat întotdeauna ca pe un om mare. Pe de altă parte, cum te văd acum, fiule, ghemuit în pătuțul tău, mă faci să înțeleg că ești încă un copil. Ieri erai la mama ta, cu capul pe umărul ei. Ți-am cerut întotdeauna prea mult, prea mult.

Voim întotdeauna prea mult… de la alții.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013