FIRUL FERMECAT

Maximilian era un băiețel căruia nu-i plăcea să aștepte. Când era iarnă și patina pe gheață, abia aștepta să vină vara pentru a putea înota; când sosea mult dorita vară, dorea toamna pentru a se putea juca cu zmeul pe marea pajiște a grădinilor publice.

Într-un cuvânt, dacă cineva îl întreba pe Maximilian care era lucrul pe care-l dorea cel mai mult pe lume, primea un răspuns foarte precis:

– Eu aș dori ca timpul să treacă repede…

Într-o zi de toamnă, Maximilian a auzit că cineva îl cheamă: s-a întors brusc și a văzut o bătrânică ce îl privea cu bunătate. Bătrânica i-a arătat băiatului o cutiuță de argint cu o gaură din care ieșea un fir de aur și i-a zis:

– Privește, Maximilian. Acest fir subțire este firul vieții tale. Dacă dorești ca timpul să treacă pentru tine repede, nu trebuie să faci altceva decât să tragi puțin firul. O bucată foarte mică a firului corespunde unei ore de viață. Să nu spui nimănui că deții această cutiuță. Succes!

Bătrânica a dispărut. A doua zi, la școală, Maximilian s-a gândit să folosească firul pentru a scurta lecția. A tras în mod foarte hotărât și a auzit glasul profesorului care spunea:

– Lecțiile s-au terminat. Puteți merge acasă. 

Maximilian s-a gândit: „Ah, ce frumos ar fi să ai deja școala terminată și să poți lucra.

S-a hotărât să facă o frumoasă tragere a firului și astfel, în dimineața următoare, s-a trezit că are mustăți, practică meseria de inginer și construise o mare fabrică. Era foarte fericit de meseria sa și pentru un moment a tras firul cu moderație, exact numai pentru a ajunge în grabă la banii de la sfârșitul lunii.

A cunoscut-o pe Maria, o fată frumoasă. A fost o căsătorie minunată. Un amănunt l-a tulburat pe Maximilian pentru un moment: mama sa era îmbătrânită, avea deja multe fire albe de păr. I-a părut rău că a tras așa de des firul magic și și-a propus ca, acum când era mare, să nu mai facă acest lucru.

Dar într-o zi Maria i-a spus surâzând că aștepta un copil.

„A aștepta” era un cuvânt care lui Maximilian nu-i plăcuse niciodată. Nu a putut rezista tentației de a-l îmbrățișa imediat pe fiul său și a reînceput să tragă firul aproape în fiecare zi. Într-o seară, l-a tras puțin mai tare și a doua zi s-a trezit mult mai bătrân și cu doi fii: unul mergea la liceu și celălalt la universitate.

Astfel, totul a reînceput de la capăt. Ori de câte ori apărea o problemă, Maximilian trăgea firul pentru a o rezolva în grabă: când treburile mergeau prost, când cineva era bolnav, când dorea să știe cine a câștigat campionatul la fotbal, când voia să vadă imediat cum se sfârșește serialul de la TV…

Într-o dimineață, Maximilian s-a uitat în oglindă și a descoperit că are părul alb. Se simțea foarte obosit și nesatisfăcut. Acum casa era goală, iar Maria (vai, cât de mult îmbătrânise și ea) nu reușea să înțeleagă cum de ea și bărbatul nu aveau multe amintiri din viața petrecută împreună.

 – Ți se pare și ție că totul a trecut într-o clipă? îl întreba. Cum e posibil ca fiii noștri să fi crescut așa de repede?

Maximilian nu putea să răspundă și se simțea foarte trist. Erau acum doi bătrânei, cu tot felul de boli, iar zilele erau mai lungi ca niciodată. Dar acum era foarte atent să nu mai tragă firul magic.

Într-o zi, pe când dormita în parc, pe obișnuita bancă, bătrânul Maximilian a auzit că este chemat. A deschis ochii și a văzut-o pe bătrâna care, cu atât de mulți ani în urmă, îi făcuse cadou cutiuța cu firul magic.

– Așadar, Maximilian, cum a mers? Firul magic ți-a adus o viață fericită, conform dorințelor tale?

– N-aș putea spune… Grație acelui fir nu a trebuit niciodată să aștept sau să sufăr prea mult în viață, dar acum îmi dau seama că totul a trecut atât de repede și iată-mă aici, bătrân și slab… Aș vrea să devin din nou copil, a suspinat puțin rușinat. Și să-mi pot trăi viața fără firul magic. Să trăiesc ca toate celelalte persoane și să accept tot ceea ce viața îmi rezervă, fără a mai fi nerăbdător.

– Nu-ți rămâne decât să-mi restitui cutiuța și… succes, Maxmilian!

Imediat ce Maximilian a pus în mâna bătrânei cutiuța, a fost cuprins de un somn profund.

 – Hei, somnorosule! Trezește-te!

Maximilian a deschis ochii și s-a trezit în patul său, împreună cu mama (tânără și frumoasă), care îl privea cu bunătate. A fugit la oglindă și și-a văzut fața obișnuită și durdulie de copil. A sărutat-o și îmbrățișat-o pe mama ca și cum nu ar mai fi văzut-o de o sută de ani.

 

 Astăzi ești mai bătrân ca niciodată, dar ești mai tânăr de cum vei fi vreodată.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013