FLUVIUL ȘI PUSTIUL

Un fluviu, în timpul curgerii sale liniștite spre mare, a ajuns la un pustiu și s-a oprit. Avea acum în față numai stânci presărate cu ascunzători și peșteri ascunse, dune de nisip, care se pierdeau în orizont. Fluviul a fost cuprins de teamă.

– Este sfârșitul meu. Nu voi reuși să traversez acest pustiu. Nisipul îmi va absorbi apa și eu voi dispărea. Nu voi ajunge niciodată în mare. Am pierdut totul, a gândit cu disperare.

Încet, apele sale au început să se moleșească. Fluviul era pe cale să se transforme într-o mlaștină și să moară.

Dar vântul a auzit lamentările sale și s-a hotărât să-i salveze viața.

– Lasă-te încălzit de soare, te vei ridica în cer sub formă de vapori de apă. La restul mă voi gândi eu, i-a sugerat acesta.

Fluviul s-a temut și mai mult.

– Eu sunt făcut pentru a curge printre două maluri de pământ, lichid, liniștit, maiestuos. Nu sunt făcut să zbor prin aer.

Vântul a răspuns:

– Nu te teme. Când te vei ridica la cer sub formă de vapori de apă, vei deveni un nor. Eu te voi duce dincolo de pustiu și tu vei putea cădea din nou pe pământ sub formă de ploaie, vei redeveni fluviu și vei ajunge în mare.

Dar fluviului îi era prea teamă și a fost înghițit de pustiu.

 

Multe ființe umane au uitat că există un singur mod pentru a depăși pustiurile neașteptate ale sentimentelor și ariditățile feroce care blochează uneori cursul liniștit al existenței.

Este viața spirituală. înseamnă a ne lăsa transformați de Soare, care este Dumnezeu, și transportați de vântul Duhului. Dar există un risc, pe care mulți acceptă să și-l asume, pentru că, așa cum spune Isus, „vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge”.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013