FORTĂREȚE

Era odată un suveran puternic. Știa că numărul zilelor care îi rămâneau de trăit se micșora necruțător. Ce va deveni frumosul său imperiu când va fi constrâns să-l părăsească, ținând cont de toți dușmanii care îl înconjurau din toate părțile? Ce ar fi putut face tânărul prinț, acel fiu foarte tânăr și neexperimentat pe care suveranul îl avusese la o vârstă târzie? Unde putea să se refugieze? Cine l-ar fi ocrotit?

Aceste gânduri îl chinuiau pe bătrânul rege, așa încât într-o zi i-a zis prințului:

– Fiul meu, eu nu voi mai domni mult timp și nu știu ce se va întâmpla după moartea mea. Sunt mulți dușmani în jurul tronului. Mă tem mult pentru imperiul pe care l-am construit, dar și pentru tine. Aș muri liniștit dacă aș ști că ai un adăpost sigur, care să te ocrotească în caz de pericol. De aceea, te sfătuiesc să mergi prin imperiu și să construiești fortărețe în toate colțurile posibile, la toate hotarele tării.

Ascultător, tânărul a pornit imediat la drum. A străbătut toată țara, prin munți și văi, și unde găsea locul potrivit, punea să se construiască fortărețe mari, solide și impunătoare.

Fortărețele au apărut în adâncimile pădurilor, în văile cele mai ascunse, pe vârfurile colinelor, în pustiuri, pe malurile râurilor și pe versanții munților. Acest lucru a costat mulți bani, dar prințul nu ținea cont de cheltuieli: erau în joc viața și tronul său.

După un anumit timp, tânărul s-a întors la palatul regelui, tatăl său. Obosit, slăbit, dar mulțumit că a dus la capăt misiunea, a alergat spre a se înfățișa tatălui.

– Ei bine, fiul meu, cum a mers? Ai făcut ceea ce ți-am spus? l-a întrebat regele.

– Da, tată, a răspuns principele. În toată țara se înalță fortărețe de necucerit: în pustiuri, pe munți, în adâncul pădurilor.

Dar bătrânul rege, cel mai puternic pe care istoria l-a cunoscut vreodată, în loc să se bucure cu fiul său pentru toate eforturile sale, clătina din cap ca și cum ar fi fost stăpânit de o mare neplăcere.

– Nu aceasta intenționam eu, fiul meu. Trebuie să te întorci și să începi din nou, a spus. Fortărețele pe care tu le-ai construit nu te vor proteja absolut deloc în caz de pericol: tu vei fi singur și nu prin acele ziduri sau prin acele pietre vei putea scăpa de ambuscadele și cursele dușmanilor tăi. Trebuie să-ți construiești adăposturi în inima persoanelor cinstite și bune. Trebuie să cauți aceste persoane, să câștigi prietenia lor: numai atunci vei ști unde să te refugiezi în momentele dificile. Acolo unde un om are un prieten sincer, acolo găsește un acoperiș sub care să se refugieze.

Prințul a pornit din nou la drum. Nu prin pustiuri, prăpăstii, păduri sălbatice, ci mergând spre oameni, printre ei, pentru a construi adăposturi așa cum se gândea tatăl său, bătrânul rege plin de înțelepciune.

Și aceasta l-a costat mult mai multe eforturi și osteneli.

Dar prințul nu s-a plâns de ele niciodată.

Astfel că, atunci când, după un anumit timp, bătrânul suveran s-a stins și a părăsit această lume, prințul nu mai avea nici un dușman de care să se teamă.

 

Câte fortărețe ai construit astăzi?

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013