ÎN LOCUL LUI

Bătrânul pustnic Sebastian se ruga de obicei într-un mic sanctuar izolat, pe un deal. În el se venera un crucifix care primise semnificativul titlu: „Cristos al harurilor”. Veneau oameni din tot ținutul, pentru a dobândi haruri și ajutor.

Bătrânul Sebastian s-a hotărât într-o zi să ceară și el un har și, îngenunchind în fața imaginii, s-a rugat:

– Doamne, vreau să sufăr împreună cu tine. Lasă-mă să iau locul tău. Vreau să stau eu pe cruce.

A rămas tăcut, cu ochii îndreptați spre cruce, așteptând un răspuns.

Deodată, Răstignitul a mișcat buzele și i-a zis:

– Prietenul meu, primesc dorința ta, dar cu o condiție: orice lucru s-ar întâmpla, orice lucru ai vedea, trebuie să rămâi mereu tăcut.

– Ți-o promit, Doamne.

S-a întâmplat schimbarea.

Nici unul dintre credincioși nu și-a dat seama că acum Sebastian era răstignit pe cruce, în timp ce Domnul luase locul pustnicului. Evlavioșii continuau să se înșire, invocând haruri, iar Sebastian, fidel promisiunii, tăcea. Până când într-o zi…

A sosit un bogătaș și, după ce s-a rugat, a uitat pe treaptă punga sa plină cu monede de aur. Sebastian a văzut, dar a păstrat tăcerea. Nu a vorbit nici după o oră, când a sosit un sărac care, neîncrezător într-un noroc atât de mare, a luat punga și a plecat cu ea. Nu a deschis gura nici când în fața lui a îngenuncheat un tânăr care-i cerea ocrotirea înainte de a întreprinde o lungă călătorie pe mare. Dar nu a reușit să reziste când a văzut întorcându-se în fugă omul bogat care, crezând că tânărul ar fi fost cel care i-a furat punga cu monede de aur, striga cu voce tare pentru a chema gardienii și a-1 aresta.

S-a auzit atunci un strigăt:

– Stați pe loc!

Mirați, toți au privit în sus și au văzut că strigase crucifixul. Sebastian a explicat cum se petrecuseră lucrurile. Atunci bogatul a alergat, pentru a-1 căuta pe sărac. Tânărul a plecat foarte grăbit, pentru a nu pierde călătoria. Când în sanctuar nu a mai rămas nimeni, Cristos s-a adresat lui Sebastian și l-a mustrat.

– Coboară de pe cruce. Nu ești vrednic să ocupi locul meu. Nu ai știut să stai tăcut.

– Dar, Doamne, a protestat, rușinat, Sebastian. Trebuia să permit acea nedreptate?

– Tu nu știi, a răspuns Domnul, că bogatului i-a prins bine să piardă punga, deoarece cu acei bani era gata să comită o nedreptate. Săracul, dimpotrivă, avea o mare nevoie de acei bani. În ceea ce-1 privește pe băiat, dacă ar fi fost reținut de gardieni, ar fi pierdut îmbarcarea și și-ar fi salvat viața, pentru că în acest moment nava sa este scufundată în adâncul mării.

 

Scriitorul Piero Chiara, puțin religios, era prieten foarte bun al sculptorului Francesco Messina, care însă era profund credincios.

Când Chiara era aproape de moarte, Messina s-a dus la căpătâiul său și, luându-l de mână, l-a întrebat:

– Spune-mi, Piero, cum stai cu credința?

Chiara l-a fixat cu ochii îndurerați și a răspuns:

– Eu mă încred în tine.

Sunt cuvintele cele mai frumoase pe care le putem spune unui prieten:

„Eu mă încred în tine”.

Este rugăciunea cea mai frumoasă pe care o putem adresa lui Dumnezeu:

„Eu mă încred în tine”.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013