O șatră de țigani a poposit la fântâna din fața unei case de țărani. Un copil de circa cinci ani a ieșit în curte, privindu-i cu ochii zgâiți.

Îl fascina mai ales un țigan, un om voinic care a scos o găleată de apă din fântână și stătea acolo, bând. Un fir de apă se scurgea jos prin barba de foc, scurtă și deasă, iar cu mâinile puternice ducea găleata mare de lemn la buze de parcă ar fi fost o ceașcă.

Terminând, și-a luat eșarfa de mătase multicoloră și cu ea și-a șters fața. Apoi s-a aplecat și s-a uitat în fântână. Curios, copilul s-a ridicat pe vârful picioarelor pentru a căuta să vadă peste colacul fântânii la ce privea țiganul.

Uriașul a observat copilul și, surâzând, l-a luat de la pământ în brațe.

 – Știi cine stă acolo jos? a întrebat.

Copilul a dat din cap, neștiind ce să răspundă.

– Acolo stă Dumnezeu, a spus țiganul. Privește!

Și l-a ținut pe copil pe colacul fântânii.

Acolo, în apa nemișcată ca o oglindă, copilul a văzut reflectată propria imagine.

– Dar acela sunt eu!  

– Ah! a exclamat țiganul, punându-l cu bunătate jos. Acum știi unde stă Dumnezeu.

Nu sunt capabil de a inventa lucruri noi

Ca avioane 

Care zboară cu aripile de argint.

Dar astăzi, în zori,

Am avut un gând,

Un gând minunat, 

Și părțile cele mai urâte   

Ale hainei mele

Au devenit dintr-o dată frumoase,

Strălucind de o lumină 

Care cobora din cer. 

Gândul era acesta:

Că un plan secret

Este ascuns în mâna mea,

Iar mâna mea e mare,

Mare datorită acestui plan.

Dumnezeu, prezent în mâna mea,

Cunoaște secretul meu,

Planul a ceea ce

El vrea să facă pentru lume

Prin mâna mea.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013