Stăpânul unui castel a pregătit o mare petrecere, la care i-a invitat pe toți locuitorii satului situat lângă zidurile castelului. Dar pivnițele nobilului, deși erau generoase, nu ar fi putut satisface setea previzibilă și mare a unui grup atât de numeros de invitați.

Stăpânul a cerut o favoare locuitorilor satului:

–      Vom pune în mijlocul curții interioare unde se va ține banchetul un butoi încăpător. Fiecare să aducă vinul după posibilitate și să-l toarne în butoi. Apoi, toți vor putea lua și va fi de băut pentru toți.

Un om din sat, înainte de a pleca la castel, și-a procurat un urcior și l-a umplut cu apă, spunând:

–      Puțină apă într-un butoi va trece neobservată… nimeni nu-și va da seama!

Ajungând la sărbătoare, a turnat conținutul vasului în butoiul comun și apoi s-a așezat la masă.

Când primii meseni s-au dus să își toarne vin, din caneaua butoiului a ieșit numai apă.

Toți au gândit în același fel. Au adus numai apă.

Dacă suntem nemulțumiți de lume, e pentru că prea mulți aduc numai apă.

Toată creația suferă din această cauză.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013