Gheorghe, un băiat de 13 ani, se plimba pe plajă împreună cu mama.

Dintr-o dată a întrebat-o:

– Mamă, ce trebuie să faci pentru a păstra un prieten atunci când în sfârșit ai reușit să-l găsești?

Mama s-a gândit câteva secunde, apoi s-a aplecat și a luat două mâini de nisip. Ținând palmele îndreptate spre cer, a strâns puternic o mână; nisipul i-a scăpat printre degete și cu cât strângea mai mult pumnul, cu atât mai mult nisipul îi scăpa.

Însă a ținut întinsă și mâna cealaltă; nisipul i-a rămas în totalitate.

Gheorghe a privit mirat, apoi a exclamat:

– Înțeleg.

În spatele unei icoane a Maicii Domnului, uitată într-un mic sanctuar de munte, am găsit „Rugăciunea primirii”. Iat-o:

Doamne,

Ajută-mă să fiu pentru toți un prieten,

Care așteaptă fără a obosi,

Care primește cu bunătate,

Care dă cu iubire,

Care ascultă fără oboseală,

Care mulțumește cu bucurie.       

Un prieten pe care ești întotdeauna sigur că-l găsești 

Când ai nevoie de el.

Ajută-mă să fiu o prezență sigură,

Căreia i te poți adresa

Când dorești;

Spre a oferi o prietenie reconfortantă,

Spre a iradia o pace bucuroasă,

Pacea ta, o Doamne.

Fă să fiu disponibil și primitor

Mai ales față de cei mai slabi și lipsiți de apărare.

Astfel, fără a face fapte extraordinare,

Eu îi voi putea ajuta pe alții să te simtă mai aproape,

Domnul bunătății.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013