Cu mult timp în urmă, era un om care de ani de zile căuta secretul vieții. Într-o zi, un pustnic înțelept i-a indicat o fântână care avea răspunsul pe care omul îl căuta cu atâta ardoare.

Omul a alergat la fântână și a pus întrebarea:

– Există un secret al vieții?

Din adâncul fântânii a răsunat răspunsul:

– Mergi la răscrucea satului: acolo vei găsi ceea ce cauți.

Plin de speranță, omul a ascultat, dar la locul indicat a găsit numai trei prăvălii: una care vindea fire metalice, o alta, lemn, iar a treia, bucăți de metal. Nimic și nimeni nu părea să aibă de-a face cu secretul vieții în acele locuri.

Dezamăgit, omul s-a întors la fântână să ceară o explicație. Dar fântâna i-a răspuns:

– Vei înțelege în viitor.

Omul a protestat, dar ecoul protestelor sale a fost unicul răspuns pe care l-a obținut.

Crezând că a fost înșelat, omul și-a reluat peregrinările.

Cu trecerea timpului, amintirea acestei experiențe a dispărut, până când într-o noapte, în timp ce mergea în lumina lunii, sunetul unui sitar (instrumentul muzical al Orientului) i-a atras atenția.

Era o muzică minunată, redată cu mare măiestrie și inspirație.

Fascinat, omul s-a îndreptat spre instrumentist; a văzut mâinile care executau cu îndemânare, a văzut sitarul și a strigat de bucurie, pentru că a înțeles. Sitarul era compus din fire metalice, din bucăți de metal și de lemn ca acelea pe care le văzuse în cele trei prăvălii de la răscrucea satului și pe care le-a judecat fără deosebită însemnătate.

Viața este o călătorie. Se ajunge pas cu pas. Și dacă orice pas este minunat, dacă orice pas este magic, așa va fi și viața. Și nu vă veți număra niciodată printre aceia care ajung în clipa morții fără să fi trăit. Nu lăsați să vă scape nimic. Nu-i priviți pe ceilalți de sus. Priviți-i în ochi. Nu vorbiți „către” fiii voștri. Luați fețele lor între mâini și vorbiți „cu” ei. Nu îmbrățișați un trup, îmbrățișați o persoană. Și faceți-o acum. Senzații, impulsuri, dorințe, emoții, idei, întâlniri, nu aruncați nimic. într-o zi, veți descoperi cât de mari erau și de neînlocuit.

În fiecare zi, învățați ceva nou despre voi înșivă și despre alții.

În fiecare zi, căutați să fiți conștienți de lucrurile atât de frumoase care sunt în lumea noastră. Și nu-i lăsați să vă convingă contrariul.

Priviți florile. Priviți păsărelele. Simțiți adierea vântului. Mâncați bine și prețuiți acest lucru. Și împărțiți cu alții.

Unul dintre cele mai mari complimente este să spui cuiva: „Privește acel apus”.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013