Într-o baltă mare, un mormoloc grațios s-a căsătorit cu un pește. Într-o zi i-au ieşit piciorușele şi, cum se întâmplă la toţi mormolocii, a început să se transforme încetișor într-o broască. S-a adresat atunci bărbatului pește:

– Eu trebuie să-mi urmez destinul şi să merg să trăiesc pe pământ. De aceea, va trebui să te obișnuiești şi tu să trăiești pe pământ.

– Dar dragă, a protestat peștele, cum ai vrea să fac asta cu aripile şi branhiile mele? Voi muri!

Mormolocul (aproape broască) a suspinat:

– Mă iubești sau nu mă iubești?

– Sigur că te iubesc, a suspinat peștele.

– Atunci, vii, nu? a încheiat mormolocul.

Un bărbat şi o femeie stăteau la o fereastră care se deschidea în fața primăverii. Stăteau aproape unul de altul. Iar femeia a zis:

– Te iubesc. Eşti frumos, bogat şi îmbraci întotdeauna haine frumoase. Iar bărbatul a spus:

– Te iubesc. Eşti un gând minunat, eşti un lucru foarte preţios pentru a-l ţine în mână, eşti un cântec în visele mele.

Dar femeia a întors fața, mâniată, şi a spus:

– Lasă-mă, te rog. Nu sunt un gând şi nu sunt un lucru care trece în visele tale. Sunt o femeie. Vreau să mă dorești ca soție, ca mamă a copiilor pe care îi vom avea într-o zi.

Şi s-au despărțit.

Bărbatul a zis:

– Iată că un alt vis se destramă în ceaţă.

Iar femeia a zis:

– Ce să faci cu un bărbat care mă transformă în ceaţă şi vis?

(Khalil Gibran)

      365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013