MĂGARUL ȘI FLAUTUL

Părăsit pe un câmp, zăcea de câtva timp un flaut la care nu mai cânta nimeni, până când, într-o zi, un măgar care trecea pe acolo a suflat tare în el, făcându-1 să scoată sunetul cel mai dulce din viața sa, din viața măgarului și a flautului.

Incapabili de a înțelege ceea ce se întâmplase, dat fiind că logica nu era punctul lor forte și amândoi credeau în puterea logicii, s-au separat în grabă, rușinându-se de lucrul cel mai bun pe care și unul și altul l-au făcut în timpul tristei lor existențe.

 

Câte flaute părăsite și câți măgari în această viață! Mulți dintre noi rămân necunoscuți lor înșiși, ascunzând cine sunt și cer iubire altor necunoscuți care, la fel, se ascund. Dar iată, uneori, o schimbare, o revelație, o scânteie… Apoi totul sfârșește acolo. Pentru că lipsește curajul. Ne trebuie atâta curaj pentru a iubi.

Dar, în aceeași măsură, ne trebuie atât de mult curaj pentru a ne lăsa iubiți.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013