Un maestru călătorea cu un ucenic ce avea misiunea să se ocupe de cămilă. Într-o seară, sosind la un han, ucenicul era atât de obosit, încât nu a legat animalul.

– Dumnezeul meu, s-a rugat înainte de culcare, ai grijă de cămilă: ți-o încredințez.

În dimineața următoare, cămila dispăruse.

– Unde este cămila? a întrebat maestrul.

– Nu știu, a răspuns ucenicul. Trebuie să o ceri de la Dumnezeu! Ieri seara eram așa de obosit, încât i-am încredințat cămila noastră. Nu este vina mea dacă a scăpat sau a fost furată. I-am cerut explicit lui Dumnezeu s-o supravegheze. El este responsabilul. Tu mă îndemni întotdeauna să am cea mai mare încredere în Dumnezeu, nu?

– Trebuie să ai cea mai mare încredere în Dumnezeu, dar mai întâi leagă-ți cămila, a răspuns maestrul. Pentru că Dumnezeu nu are alte mâini decât ale tale.

Numai Dumnezeu poate da credință-,

tu însă poți să dai mărturie.

Numai Dumnezeu poate da speranță;

tu însă poți trezi încredere înfrății tăi.

Numai Dumnezeu poate da iubire;

tu însă poți să-l înveți pe altul să iubească.

Numai Dumnezeu poate da pace;

tu însă poți semăna unirea.

Numai Dumnezeu poate da tăria;

tu însă poți să-i dai ajutor unui descurajat.

Numai Dumnezeu este calea;

tu însă poți s-o arăți altora.

Numai Dumnezeu este lumină;

tu însă poți s-o faci să strălucească în ochii tuturor.

Numai Dumnezeu este viața;

tu însă poți face să se renască în alții

dorința de a trăi.

Numai Dumnezeu poate face ceea ce pare imposibil;

tu însă vei putea face posibilul.

Numai Dumnezeu își este de ajuns lui însuși;

el însă preferă să conteze pe tine.

(Cântec brazilian)

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013